Povestea fluturelui, spusă de biologul evoluționist Elisabeth Sahtouris

"Ea spune că, din punct de vedere al dimensiunii sale, omida reprezintă una dintre cel... e mai distructive ființe de pe această planetă. Ea pote devora o întregă ramură de copac, într-un timp record. În final, ea țese un cocon în jurul său și în interiorul acestei structuri, își duce la împlinire destinul de a se dizolva într-o masă vâscoasă. Din aceasta masă lipicioasă încep să apară primele celule ale fluturelui. Acele celule sunt numite celule imaginale, iar masa vascoasă (vechiul) încearcă să le distrugă! Datorită acestei amenințări, noile celule se adună în grupuri și, pe această bază, se naște un fluture. Asta este și povestea noastră. Omida și distrugerea ei egoistă reprezintă vechea cale. Omida este necesăra în creația noului fluture – dar vine o vreme când ea trebuie să moară, pentru ca fluturele să se poata naște. Fluturele, care reprezintă noua cale, este opusul omizii. El nu distruge viața – el o servește, prin polenizarea florilor. Poate, de asemenea, să zboare departe, astfel încăt viziunea sa este mult mai amplă decăt cea a omizii. Pe masură ce creștem în „starea noastră de fluture”, putem și noi să avem o viziune care înclude totul."

Copiii geniali ai României. Matei Bucur, 16 ani, "al doilea George Enescu", refuză să emigreze

Matei Bucur Mihăescu este cel mai tânăr dirijor din România. La 13 ani şi-a înfiinţat orchestră, la 10 ani a fost numit "micul Mozart", la 7 ani compunea. Refuză să emigreze A doua zi după ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzică George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvântul "geniu". "Să ştiţi că toţi profesorii noştri l-au auzit şi sunt absolut încântaţi că s-a născut un nou geniu al muzicii", zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihăescu din Bucureşti avea şase ani. Până acum trei ani nu dăduse nici un semn că l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani ştia literele, la patru ani vorbea perfect engleză, dar atât. Şi mai iubea maşinuţele: "Avea nişte maşinuţe mici de colecţie. Se aşeza pe jos şi se uita la ele minute în şir, de la nivelul roţilor. Apoi, pe stradă, recunoştea toate mărcile de maşini, după diferite detalii". Până într-o zi, când bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus în faţa pianinei. Mama s-a opus: "Lasă, în copilărie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, să nu-l chinuim şi pe el". "Hai, totuşi, să încercăm", a insistat bunicul. I-a testat urechea şi i-a adus şi profesoară. "Nu spunem că e nepotul meu, să nu fie subiectivă", a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei cânta deja la două mâini ca şi cum ar fi făcut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci. "Al doilea George Enescu" Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzică deja compunea piese de muzică clasică. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci susţinea recitaluri o oră, o oră jumate în faţa publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja îl numeau "micul Mozart", "micul Bach" şi "al doilea George Enescu". S-a întâmplat după concertul de la Ateneu, când a sculat o sală întreagă în picioare. A devenit, atunci, cel mai tânăr muzician român care a concertat pe scena Ateneului. Ne aflăm acasă la Matei şi încă îi sclipesc ochii când ne arată afişul concertului de la Ateneu, unde şi-a cântat şi compoziţii proprii. Îl ţine pe perete, deasupra canapelei. Citim: "Concert Extraordinar al Pianistului şi Compozitorului Matei Bucur Mihăescu". A cântat o oră solo, la pian, apoi însoţit de Corul şi Orchestra Operei Române. Era în sală toată critica, plus oameni de cultură, primul ministru şi preşedintele CE. Premierul, curios, l-a întrebat pe Mădălin Voicu: "Dom'le, dar puştiul ăsta o fi având emoţii?". "N-are dom'le, ăsta e tare, nu-l vezi?", i-a răspuns. Matei transpirase tot de emoţii, dar se ţinea mândru, aşa cum îl învăţase domnul profesor înainte ("Să fii atent că ăştia or să disece fiecare moment şi fiecare degeţel, cum l-ai pus pe clapă"). După concert, când s-a întors acasă, în loc să se odihnească, s-a aşezat la pian să mai studieze un pic, că tocmai îi venise inspiraţia. Cine mai ştie câte premii naţionale şi internaţionale a obţinut până acum, la 16 ani? Ar trebui să le numere pe toate, dar i-ar lua prea mult timp. La 10 ani i s-a propus să părăsească România ca să studieze la Conservatorul de la Viena, dar a refuzat. "Aici îmi găsesc inspiraţia cel mai bine", a răspuns. Şi chiar aşa a fost căci compoziţiile lui emoţionau tot publicul, de la bunic la adolescent. După concerte veneau în culise să-l felicite oameni în toată firea, plângând. "Acum doi ani, când am susţinut la Frankfurt un recital de pian cu lucrări proprii, organizatorii au sunat să ne roage să nu ne supărăm că o să fie cam înghesuială în sală, după ce au suplimentat numărul de scaune. Ideea era că se vânduseră toate biletele şi publicul mai dorea. A fost singura dată când am făcut trei bisuri, deşi acolo nu mă ştia nimeni", ne spune Matei. Mugur Isărescu l-a numit "un nou brand românesc", Ministerul Afacerilor Externe i-a oferit titlul de ,,micul ambasador al culturii româneşti în lume", iar Liceul ,,George Enescu" a instituit chiar şi premiul pentru interpretare pianistică, "Matei Bucur Mihăescu". Pe lângă toate astea, Matei avea timp să fie în continuare premiantul clasei, învăţând de 10 la toate materiile. Cum înfiinţez ditamai orchestra, la 13 ani Ce şi-ar mai fi putut el dori la 13 ani? Propria orchestră. "Începusem să scriu muzică pentru formule din ce în ce mai extinse, pentru cât mai mulţi oameni pe scenă. Până atunci susţinuseră concerte cu piesele mele doar Orchestra Radio, a Operei şi a Filarmonicii, dar mi-am dat seama că vreau propriul colectiv de oameni cu care să evoluăm împreună", ne spune Matei. Şi aşa s-a pus pe adunat muzicieni, printre colegi şi prieteni. În scurt timp, înfiinţase orchestra CAMMERATA, cu scopul de a-i interpreta lucrările. A avut în orchestră şi 50 de oameni, de la 14 până la 65 de ani. Iniţial, orchestra o dirija altcineva. Matei o dirijează de la începutul acestui an, când a devenit şi cel mai tânăr dirijir din România. "După un succes fulminant, când iarăşi au ridicat toată sala în picioare, colegii au început să-l întrebe: Matei, de ce nu dirijezi tu?

Matei zicea: nu, nu, nu. În orchestră el doar cânta la pian şi făcea compoziţie proprie", povesteşte mama. "Apoi mi-am dat seama singur că cea mai bună concepţie asupra muzicii mele o am tot eu. Aşa că un an de zile am urmat cursuri de dirijat la Conservator şi până acum am dirijat câteva concerte", zice fiul. Să vedem, însă, cum lucrează: "Îmi place să ştiu că sunt toate lucurile bine puse la punct, începând cu mişcarea scenică şi terminând cu instrumentele. Cei din orchestră trebuie să fie foarte responsabili nu numai din vedere instrumental, ci şi conştienţi a ceea ce are făcut şi restul colectivului. Eu încerc să creez acolo o unitate pentru ca asta să se vadă, apoi, în sunet. Dacă toată orchestra respiră o dată, dacă suflul merge continuu şi uniform, am ajuns unde trebuie".Este membru al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi este convins că nu va părăsi niciodată România. "Multă lume mă întreabă: de ce nu vrei să pleci? Şi eu răspund: dar de ce să plec? N-am nici un motiv. E ca şi cum mă întreabă, de fapt: dar de ce nu pleci într-un loc unde e mai bine pentru tine? Dar poate nu-i mai bine", ne spune. Zice că, de la un nivel încolo, financiar i-ar fi la fel de bine în România cu muzica lui, pe cât i-ar putea fi şi afară. Dar nu îl deranjează sărăcia din ţară , harţa politică? "Nu, atâta vreme cât nu mă afectează nu mă deranjează nimic. De ce să ascult eu certurile politicienilor, ei ascultă muzica mea?". Munca din spatele geniului"Pentru ca aceşti copii talentaţi sau supradotaţi să reuşească, trebuie să ştie atât ei, cât şi famiile lor că nimic nu se întâmplă peste noapte. Nimeni nu a ajuns în vârf fără a avea ani de muncă în spate. La început, e adevărat, totul se poate face într-o aparentă joaca şi abia apoi apare pasiunea, interesul. Următoarea fază este perfecţionarea şi încurajarea copilului. Iar ultima fază, corolarul, este invidualizarea şi personalizarea, atunci când încep să apară şi rezultate ca recunoaşterea şi aprecierea muncii şi a talentului propriu", spune Trisi Cristea, psiholog şi director general al Fundaţiei Dan Voiculescu

De ce nu e iubita Romania?

Păi,din destule motive! Teritoriul pe care se află România pare să fi fost Vatra Lumii, locul din care s-a răspândit civilizaţia umană! La Bugiuleşti(Vâlcea), Nicolăescu-Plopşor a descoperit un femur uman vechi de două milioane de ani. Pe Valea Oltului au fost descoperite urmele unor locuinţe vechi de un milion de ani, iar la Tărtăria, pe Mureş, au fost descoperite trei tăbliţe continând cea mai veche scriere din lume , cu o vechime de sapte mii de ani. Aşezarea de la Româneşti - Dâmboviţa datează din anii 30.000 î.e.n. Aici a fost inventat arcul, s-a născut legenda lui Prometeu, au apărut primele mine şi furnale din Europa , aici s-au format popoarele indo-europene. De aici au pornit o serie de popoare ca pelasgii, sciţii, cimmerienii , ilirii, ligulii, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni,hitiţii, carienii, italicii sau frigienii ), etc. Aici s-au pus bazele Troiei şi apoi ale Romei . De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică. Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra , anterioară sumerului şi totodată cea mai numeroasă şi mai extinsă populaţie a antichităţii. Puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria,Austria, Germania, Polonia, Italia,Franţa, Spania,Turcia Europeană), Tadjikistan , Asia Mică, Africa. Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic ! Cu multe secole înainte de cucerirea romană , dacii reuşiseră să obţină un an de 365,242197 zile, faţă de anul astronomic modern de 365,242198 zile, sau faţă de cel Iulian al alexandrinului Sosigenes de 365,25 zile . Homer a remarcat unitatea lingvistică, etnică şi de civilizaţie a tracilor începând cu mileniul V î.e.n., de când acest spaţiu a iradiat cultură . Tot el ne spune că numai ei ştiau să lupte călare şi să folosească arcul ca armă de luptă . Traco- macedonenii au creat şi primul imperiu din Europa , cel al lui Alexandru Macedon , care a creat şi cultura "elenistică". Dascălul său , Aristotel din Stagiro-Makedonia , era tot un traco-macedonean . Scrisul a apărut mai întâi în spaţiul tracic, apoi în cel greco-roman . Primii poeţi au fost tot de origine tracă . Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine deosebită , toate convenţiile fiind încheiate doar verbal.De pildă, lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ aşezat la poartă. De remarcat că acelaşi obicei îl aveau şi mayasii ! Oare cine îi invăţase să traiască într-un asemenea identic spirit de cinste? Dacia a avut cea mai veche agricultură din Europa. Dacii erau singurul popor din lume care foloseau cercul pentru măsurarea timpului (vezi actualele ceasuri)! Minele de aur din Dacia erau cele mai bogate din Europa . Numai tezaurul regal al lui Decebal , jefuit de romani , conţinea 1640 de tone de aur şi 3310 tone de argint. Cu el, Imperiul Roman a scăpat de faliment , permiţând ca locuitorii Romei să fie scutiţi de impozite timp de un an , să primească fiecare câte 650 de denari şi să se finanţeze , timp de 123 de zile serbările de la Roma cu peste 10.000 de gladiatori si 11.000 de fiare sălbatice! Primul popor antic European care a realizat o unificare a tuturor triburilor având aceeasi etnie a fost cel dac. Ocupaţia romană a întrerupt procesul de unificare naţională pentru 1812 ani ... Unde ar fi fost acum România, fără aceste vicisitudini ale istoriei? De reţinut: pentru cucerirea Daciei , Traian a fost nevoit să mobilizeze peste 60% din armata imperiului! In secolele VI-V î.e.n. , civilizaţia dacică era atât de dezvoltată , încât se putea măsura cu cea persană a lui Darius (522-486 ien.). Herodot afirma că "tracii sunt cel mai numeros popor după inzi".In această zonă, se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18.000 de ani) , cea mai veche activitate de minerit din lume, cel mai vechi topor-tarnăcop de miner , cel mai vechi harpoon , şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri(tip baionetă) din lume (toate peste 18.000 de ani vechime) , cea mai veche activitate din metalurgia aramei din lume (8.000 de ani), cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa şi cea mai veche scriere din lume (7000 de ani). Limba română este cea mai unitară limbă din Europa ,vorbită de cel mai mare număr de oameni şi cuprinde cel mai mare număr de cuvinte de origine latină în raport cu celelalte limbi neolatine.In fapt,romanii descindeau din marea şi nobila gintă a traco-dacilor . Pe la 1400 î.e.n. în Dacia nord-dunareană a apărut cea dintai şcoală cu local propriu de pe Terra , ANDRONICONUL, unde preoţii zalmoxieni predau toate disciplinele universitare , începând cu teologia, astronomia şi astologia. Pitagora şi elevii săi şi-au completat studiile universitare la şcoala zalmoxiană întrucât după mărturiile lui Platon şi Socrate , în Dacia nord-dunareană erau cei mai învăţaţi medici din lume , superiori medicilor greci. Hesion scria că Zalmoxa "a promovat o învaţatură despre un trai nou, mai înţelept decât al grecilor". Tot Zalmoxa a introdus în şcoala sa studiul Dreptului , Belaginele , care stau la baza civilizaţiei umane . Pe atunci, evreii erau încă sclavi in Egipt! Platon, Socrate, Orfeu,Achile,Traian vorbeau limba daco-tracă. In Dacia se scria cu litere latine, care erau şi litere dacice! In această limbă comună i-a scris Decebal lui Traian pe o iască de fag . Marele lingvist italian Giaccomo Devoto stabileşte "începutul tranziţiei daco-romane dincolo de anul 2000 î.e.n.", când evreii nu existau nici măcar ca păstori! De unde vine denumirea de Dacia? De la prima regină a statului dac străbun, Dacia-Dokia-Sorita,slujitoarea Soarelui,Marele Zeu,care a fost preoteasă şi regină pe la 3.000 î.e.n . La impactul cu romanii,dacii credeau în nemurirea sufletului şi erau deja monoteişti. Din punct de vedere al concepţiei filosofico-religioase , erau şi au rămas net superiori romanilor. Ei nu credeau decât într-un singur om-zeu, Zalmolxis, care avea să devină model pentru Iisus Hristos mai târziu, aşa cum Kybele-Kotys avea să devină sursa de inspiraţie pentru Fecioara Maria . Geţii cinsteau crucea văzând că una din cele mai frumoase constelaţii din emisfera boreală ( 50 de stele vizibile) are principalele stele dispuse în cruce, în dreptul Căii Lactee. Numele constelaţiei Lebăda este astfel un omagiu adus Păsării Divine pentru daci. Iată ce ne arată Platon în "Charmides" , unul din celebrele lui dialoguri, din care extragem un pasaj absolut senzaţional: "Aşa stau lucrurile,Charmides, şi cu descântecul nostru. L-am învătat, cu prilejul unei expediţii, de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis , despre care se zice că au şi darul de a te face nemuritor! Căci,spunea el, toate se trag din suflet , atât cele rele, cât şi cele bune, ale trupului şi ale fiintei noastre întregi , revărsându-se din suflet , aşa cum se răsfrâng de la cap asupra ochiului. Ca urmare, mai ales sufletului trebuie să îi dăm îngrijire,dacă vrem că,deopotrivă,capul,cât şi restul trupului să o ducă bine. Iar sufletul spunea el, se îngrijeşte cu anumite descântece, care sunt , la rândul lor , spusele şi gândurile frumoase!" Freud şi psihanaliza lui? Evreii au "descoperit iar America" după mii de ani! Si încă o informaţie care ne lasă fără grai : într-o locuinţă de pe dealul Grădiştei a fost descoperită o trusă medicală cu bisturiu şi pensetă din bronz; la Piatra Rosie , un scalpellum tot din bronz, iar la Poiana sonde medicale şi un schelet cu craniul trepanat! Religia geţilor spunea că la naşterea celor doi Fraţi Divini, Apollo şi Artemis, care a avut loc la solstiţiul de iarnă, Domnul Ceresc a luminat şi a încălzit pămantul, încat zapezile s-au topit şi au înflorit merii . In acelaşi timp, numele Zeitei Mame , Maria-Maris însemna şi "floare de măr". De atunci , de când au înflorit merii iarna,Anul Nou , care era la 1 martie a fost mutat la 1 ianuarie , dată preluată mai târziu şi de romani . Ei bine, evreii au preluat de la traco-daci şi data de 1 martie ca An Nou , dar şi pe Fecioara Maria, devenită biblică. S-a mai spus apoi ca Iisus Hristos a fost influenţat, în filosofia sa,de esenieni.Numai ca esenienii au fost iniţiaţi de traci, de preoţii lui Zalmoxe. Acest lucru este recunoscut pană şi de Jose Phus Flavius , fostul răzvrătit iudeu împotriva Romei, devenit...mare istoric în "Antichitaţile iudaice":"Ei nu trăiesc prea diferit de lume , dar viaţa lor aminteste în cel mai înalt grad de cea a dacilor numiţi pleistai ". După cum ne arată Jose Phus Flavius , în "Razboiul iudaic" , esenienii constituiau practic prima confererie de tip comunist din istorie : dispreţuiau bogaţia , între ei nu vindeau şi nu cumpărau nimic , jurau sa respecte dreptatea faţă de oameni , trăiau în "frăţii" cărora işi predau toate veniturile şi bunurile , gestionate in comun , respingeau prezenta femeilor (temandu-se de desfrânarea şi trădarea lor). Intenţii şi obiceiuri pozitive pe care , ulterior , evreii le vor adapta negativ în viitoarele lor "frăţii" masonice. Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei, fug ca dracul de tămaie , este ca filosofia pozitivă creştină s-a născut pe teritoriul Daciei , ei nefăcând altceva decât să o preia in folos propriu pentru a distruge din interior Imperiul Roman şi a-şi justifica pretenţiile de "popor ales" , dornic de a stăpani Lumea ! Aşa cum Biblia a fost "prelucrată",timp de 1000 de ani, în folos propriu , aşa şi dovezile istorice privind primordialitatea universală a Traco-Daciei de Centru al Lumii , au fost distruse cu perseverenţă pe parcursul ultimelor două milenii! Istoria mai are multe mistere şi unul dintre acestea , absolut senzaţional, poate fi modul în care două popoare înrudite , traco-dacii şi romanii , care dominau lumea antică , au putut fi asmuţite unul împotriva celuilalt . Oare , întâmplător, vizionarul Indian Sundar Sing a prevestit , prin anii '30, ca România va fi Noul Pămant al Făgăduinţei , iar Bucureştiul Noul Ierusalim ? In care se va afla Casa Popoarelor descrisă în Biblie şi realizată întocmai de Ceauşescu sub denumirea de Casa Poporului!

Semnele Timpului de Andrei Plesu

Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru: "Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte – spun textele – o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al „castelor“, o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii „drepţi“, de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de „semipreparate“ şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor. Discernămîntul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). Vor cîştiga teren neruşinarea, călcarea cuvîntului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împînzi totul." Contemporanii noştri ar putea îmbogăţi acest diagnostic prin infinite amănunte, extrase din experienţa cotidiană. Evident, nu mi-am propus să furnizez cititorului o culegere, deprimantă, de toxine. Nu vreau, pur şi simplu, să-l indispun. Dar, pornind de la inventarul de mai sus, un igienic atac de spaimă, o mică ipohondrie nu i-ar strica. Ar fi, poate, un început de terapeutică...

Adrian Nastase sau arta ieftina care vrea sa pacaleasca scump un popor-Năstase. Români, nu uitaţi și nu iertaţi, de Iulian Enache

Năstase. Români, nu uitaţi și nu iertaţi 21 Jun 2012, 13:06 | Iulian Enache | RTV.net Pentru că toată lumea se sfieşte să scrie despre un om care suferă în spital, şi așteaptă cu sufletul la gură deznodământul telenovelei Năstase, am să încerc să fiu eu fiara lipsită de omenie care se repede să disece nefericirea distinsului profesor şi fost prim ministru al României. Nu de alta, dar am impresia că stăm toţi şi ne privim jenaţi, îndemnându-ne din priviri, fără ca vreunul să spună lucrurilor pe nume. Şi ele trebuie numite. Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/nastase-romani-nu-uitati-i-nu-iertati_33298.html#ixzz1yQzVcQik În timpul guvernării Năstase, subsemnatul a făcut presă economică. Motiv pentru care îmi amintesc perfect scandalurile, aroganțele, umilințele, hoția, dezmembrările, și, în general, sălbăticia jafurilor dintr-un regim care a organizat și instituționalizat corupția până în cel mai mic detaliu pe întreg teritoriul țării. Totul, sub o păturică din bănuți de la stat, foarte călduță, întinsă peste trupul întregii prese la orice semn de frison, un câine de pază amorțit cu ciolan tăvălit prin dolari și euro din firme de stat care aveau monopol pe piață și, deci, niciun motiv să plătească publicitate prin ziare. Înțeleg foarte bine perversitatea mecanismului prin care un popor, umilit, furat, înjosit și ținut în ignoranță de o mână de gușați, varsă acum lacrimi de iertare pe trupul deloc muribund al unui om care, chipurile, a încercat să se sinucidă, ca un ofițer care a pierdut războiul, dar nu și onoarea. Milă? Sigur, mi-e milă de omul Adrian Năstase, care zace în spital rănit. Deși un vânător care a mânuit toată viața arme de foc e destul de puțin probabil să nu se poată împușca în cap, să nu se poată sinucide. A nu se înțelege greșit, atrag doar atenția asupra unui detaliu care îmi pare puțin ciudat, nicidecum nu aș dori răul fizic al nimănui. În fine. În schimb, de prim ministrul Adrian Năstase, cel care a creat cea mai mare rețea de crimă organizată din istoria României, nu îmi este milă deloc. Și doi ani de pușcărie cred că este puțin. Dragi români, știu că avem un suflet mare, și că uităm repede și iertăm ușor, la o lacrimă vărsată de Băsescu, la un glonte tras de Năstase. Dar de această dată, vă implor să nu uitați: * că guvernul Adrian Năstase a călcat în picioare Justiția, strivind-o sub călcâiul Rodicăi Stănoiu și aservind-o politic, ca pe un cățel. Acum urlă că în România Justiția este coruptă și aservită politic. * că guvernul Adrian Năstase a mituit presa, de fapt pe mahării ei, ceea ce a dus la o tăcere absolută în fața jafurilor de pe întreg teritoriul României. * că guvernul Adrian Năstase a demontat, părăginit, falimentat, vândut pe nimic toate companiile de stat, care ne aparțineau nouă, poporului român. * că guvernul Adrian Năstase a pripășit și promovat în cele mai înalte funcții oameni precum Rodica Stănoiu, Octav Cozmâncă, Marian Oprișan, Radu Mazăre, Șerban Mihăilescu (Michi Șpagă), Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu. * că guvernul Adrian Năstase a făcut să apară sau să prospere oameni de afaceri precum Ovidiu Tender, Sorin Ovidiu Vântu, Ioan Niculae, frații Micula, Culiță Tărâță, etc. * că guvernul Adrian Năstase nu era foarte interesat de proprietatea privată a românului. Adrian Năstase se plânge că este o victimă politică. Ceea ce mă umple de tristețe și de scârbă. Nelson Mandela a fost o victimă politică. Corneliu Coposu a fost o victimă politică. Să nu facem greșeala să-l încadrăm pe Adrian Năstase în aceeași categorie, vă rog. Este îngrozitor de nedemn și nedrept față de cei care au suferit cu adevărat pentru convingerilor lor și încrederea lor ÎN MAI BINE. Poate să-mi spună cineva, vă rog, care sunt convingerile pentru care este persecutat Adrian Năstase? Că ce încearcă să facă pentru binele țării, am avut deja ocazia să vedem. Personal, cred că este un moment EXTREM de important în istoria post-decembristă a României. Este momentul în care a apărut CONSECINȚA. Consecința faptei, care a lipsit cu desăvârșire până acum. Adrian Năstase a îngenuncheat Justiția; acum, Justiția, cu alți oameni, dar același sistem pe care l-a dorit Adrian Năstase, pentru a fura liniștit împreună cu gealații, l-a îngenuncheat pe Adrian Năstase. Adrian Năstase a vrut mandat de cinci ani la președinție, pentru că se pregătea să fie președinte. Acum, de această pregătire a locului călduț se bucură un alt personaj care nu înțelege consecințele acțiunilor sale, Traian Băsescu. Altă consecință a unei acțiuni care i-a bubuit în nas. Poate că, de acum încolo, politicienii vor fi puțin mai atenți. Pentru că instrumentele create cu atâta cinism se pot întoarce împotriva lor, Adrian Năstase este dovada foarte vie (tocmai am aflat că se simte bine) a acestui lucru. Atunci când te zbați prins în capcana creată de tine pentru alții, poate fi un mod neplăcut să-ți amintești de acțiunile care te-au condus acolo. Adrian Năstase, ca vânător încercat, ar trebui să știe asta. PS: Nu înțeleg atitudinea PSD-ului, care face iar zid în jurul lui Năstase. Atitudine de tipul “e de-al nostru, nu i se poate întâmpla nimic”. În loc să spună “nu mai e de-al nostru, a decis JUSTIȚIA (nu-i așa, doamna Stănoiu?) că e un hoț. Asta e, a furat, mergem mai departe noi ăștia cinstiți. E chiar bine că am eliminat această problemă, ca un partid cinstit și pus pe fapte bune ce suntem”. Nu? PPS: Abia aștept răzbunarea actualului guvern pe PDL. Sper să se epureze între ei. Dacă se apucă să hăituiască hoții din PDL, promit că peste 4 ani votez cu PDL. Ca să continuăm să asanăm societatea, dacă altfel nu se poate. Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/nastase-romani-nu-uitati-i-nu-iertati_33298.html#ixzz1yQzq5WX7

Utilizatorii de torrente, razbunati. Marea lovitura data de hackerii de la Anonymous

Utilizatorii de torrente, razbunati. Marea lovitura data de hackerii de la Anonymous Baietii de la Anonymous au reusit sa bata autoritatiile cu propriile lor arme. http://www.yoda.ro/securitate/utilizatorii-de-torrente-razbunati-mare-lovitura-data-de-hackerii-de-la-anonymous.html Sursa: telegraph Oamenii de la Anonymous au reusit sa intercepteze discutii intre FBI si Scotland Yard pe tema masurilor care trebuie luate impotriva hackerilor. Dialogul a fost publicat de un membru al cunoscutului grup de pirati cibernetici pe YouTube. Conversatia dintre FBI si Scotland Yard a cuprins informatii despre cazurile in derulare, inclusiv despre arestarea unui copil de 15 ani care a hack-uit site-ul scolii. Hackerul de la Anonymous a reusit sa asculte conversatia dupa ce a accesat un email al FBI-ului in care se ofereau detalii referitoare la discutie. El a postat pe net chiar si continutul acestui mesaj. Pe contul de Twitter AnonymousIRC, un hacker a scris: "Cei de la FBI ar putea fi curiosi sa stie cum reusim sa citim deja de ceva vreme discutiile lor interne". Agentii n-au avut de ales si au recunoscut faptul ca hackerii de la Anonymous au interceptat apelul telefonic confidential si au precizat ca se vor lua masuri impotriva celor vinovati. "Informatiile le erau destinate strict fortelor de ordine si au fost obtinute ilegal. O investigatie este in derulare pentru identificarea si tragerea la raspundere a celor vinovati", a declarat un purtator de cuvant de la FBI. Iata convorbirea: http://www.yoda.ro/securitate/utilizatorii-de-torrente-razbunati-mare-lovitura-data-de-hackerii-de-la-anonymous.html

DESPRE SMERENIE -dialog cu Parintele Arsenie Papacioc

DESPRE SMERENIE - dialog cu Parintele Arsenie Papacioc Ce se întelege prin smerenie si care sunt dezastrele mândriei? - Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut, pentru a lua chip de om. Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: �Eu sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt, adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: �Dacă ai vedea un drac în adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se mai spune despre o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti, atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre marile suferinte de acolo este si vederea dracilor! Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească. Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va trebui să stea la dispozitia Lui, smerită. Un crestin cu viată bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: �Cine este acolo?" �Un crestin iubitor al Tău". �Nu se poate. Nu esti pregătit. Nu-ti deschid!" îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat, după cum se spune: �E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: �Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?" Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la usă. �Cine este acolo?" �Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul i-a răspuns: �Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum spune Sfântul Simeon: �Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har". Ce este falsa smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie? - De fapt, trebuie să stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: �Ce este smerenia, părinte?" �A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule". Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate, se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme. "Fiti întelepti ca serpii", spune Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos, să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face nimic!" Lumea, la astfel de cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e adevărat. La canonul 184 spune asa: �Dacă totusi zici că poti ceva fără Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat. Cum putem lupta împotriva mândriei? - Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit. Comparând toate religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti doreau să scape de suferintă. Hristos zice: �Nu! Numai prin suferintă puteti scăpa de suferintă!"; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari: dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a mântuit lumea prin asta. Misiunea Mântuitorului a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: �în numele Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al Sfântului Duh (toată lătimea)". Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a constatat că fuge dracul de Cruce! Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt înfrânti. Noi nu avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: "Vi s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ". Si a mai zis ceva care ne priveste direct: "îndrăzniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit? De aceea, suferinta aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr. Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face nimic". El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită. Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii, să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi pentru adevăr! Si chiar pentru fratele tău. Atunci harurile vin din abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească! Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt roadele ei? - Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă trăiesti aceste lucruri. Trei lucruri cere Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si �lăsati-Mă pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos! Iată, bunăoară, se pun probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o stare de trezvie continuă. Starea de mândrie e stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi. Starea de nevointă nu este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin diferite rugăciuni. Dacă se poate, �Doamne lisuse...". - Părinte, dacă prin suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri în ispită? - Nici nu se pune bine problema. �Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e cu piciorul rupt". Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa problema! Orice crestin e atacat, si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: �Părinte, sunt atacat la rugăciune, am gânduri împrăstiate etc". Ne atacă diavolul, ne luptă el împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu, dacă vrei să-1 gonesti. Zi �Doamne lisuse..." si stai de vorbă cu Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi. Asta-i o greseală. Lui îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el - am spus de mai multe ori - a învătat foarte multă lume să se mântuiască. Unde se află călugării fată de mireni pe scara trăirii smereniei? - Eu vă spun că există o mare diferentă, si ca să fiu conciliant, monah înseamnă �crestin bun". Dar nu-i numai atât, dacă apuci să trăiesti în mânăstire. Apucasem să vă spun că rugăciuni faci si acasă; faci multe, dar nu se face acest mare lucru care caracterizează această cruce a călugărului: tăierea voii. Să nu faci ceea ce vrei tu. Să faci ceea ce-ti spune altul. Si atunci, tu, în felul acesta tăindu-ti voia - căci Dumnezeu ne-a creat cu vointă liberă, ratiune si afecte -, aici trebuie să-ti tai vointa liberă. Ne trezim luptându-ne cu Dumnezeu. Si trebuie să-L înfrângem. Dar în sensul că îi place foarte mult înfrângerea aceasta. Pentru că noi ne desfiintăm. Ne smerim. Intr-o mânăstire era un staret care stia să dea cununi. Si era un părinte bătrân - Sfântul loan Scărarul consemnează lucrul ăsta -, de 50 de ani, ca vârstă. Si-l trimitea undeva. Si când se ducea acolo, îl fugărea: �Ce cauti aici? Du-te acolo, unde te-am trimis!" Si uite asa îl freca. Si-l întreabă sfântul: �Nu te smintesti?" �Nu, părinte Când am venit aici mi-au spus ăstia că mă încearcă 30 de ani. Si am numai 15". La 17 ani de nevointă din aceasta, de tăierea voii, a murit. Dar la moarte a zis asa: �Multumesc lui Dumnezeu si vouă ca prin tăierea voii mi-ati mântuit sufletul!" E foarte frumos. Nu se potriveste cu ce e în lume. Pe urmă, dragii mei, mi se pare că nici o adunare de cuvinte filosofice nu poate explica călugăria. Există, si am spus de multe ori în mânăstire asa de importante lucruri, încât s-a vorbit prea putin despre ele, si prea putini le-au atins. E o trăire continuă. Căci spune Mântuitorul: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!" Aceasta e crucea pe care trebuie să o iei: să-ti tai voia si să asculti. Si, fratilor, stiti ce înseamnă cruce: Să duci ce nu-ti convine. Asta înseamnă. Uneori aproape că nu poti. - Nu se pune problema: �Nu pot". Duci până cazi! Nu se pune problema. Dar să stiti că s-au putut face, dincolo de închipuirea omenească multe minuni. I s-a spus unui frate: �Dă pietroiul ăla la o parte!" Dar asta era o chestie pentru 20 de insi. Si el, năduf, nu-stiu-ce, l-a dat la o parte că a zis părintele staret!" Pentru că nu ne părăseste Dumnezeu, dacă neam dăruit Lui. Cum credeti dumneavoastră, că este El, Care e prezent în pasul fiecărui ins, chiar si al păgânilor? Dar la crestini, care zi si noapte se roagă în felul lor? Ii ajută, îi întăreste. Nu facem lucrul acesta, adică ascultările, cu aspect de exagerare, în mânăstiri. Dar la nivelul care există, treburile necesare să le facă cu dragoste, si e destul. Pe un frate - în Pateric - l-a trimis, spune, să adune balegă uscată. Făceau focul cu ea, că erau săraci. �Păi, mă trimiti acolo unde e leoaica aia?" Că era o leoaică acolo. �Cum, zice, nu te duci pentru că e o leoaică acolo? Să mi-o aduci legată încoace!" Si s-a dus la ea. Leoaica, fugi! �Stai, că mi-a spus staretul să te leg!" Si a legat-o. Si o târa. Si când a văzut că chiar o aduce, a zis staretul, pentru smerenia lui: �De ce mi-ai adus căteaua asta? Dă-i dmmul, să n-o văd!" Si zice: �Da, dar eu am crezut că e leoaică". Si, întradevăr, era leoaică. Domnii mei, nu neglijati Scriptura! Există niste lucruri dincolo de închipuiri, care sunt niste realităti. Dacă spune Mântuitorul cuvintele cele mai de vârf ale Scripturii: "Vrei să fii desăvârsit? Ia crucea si urmează-Mi Mie!" Cuvintele Mântuitorului: "Fericiti cei săraci cu duhul, căci acelora este împărătia cerurilor", au legătură cu smerenia? - Chiar despre ei vorbeste! Fericiti cei smeriti! Iar aceasta, pentru că, vă spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Si se smereste continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; îsi vede de mersul vietii lui mai departe; este umilit de către toată lumea. Stiti dumneavoastră că acestea sunt valorile cele mai mari chiar si în mânăstire si în lume? Oamenii care duc o viată ascunsă, sufletească, duhovni cească, dar în rest, săracii, duc o viată de sărăcie. Sfântul Dimitrie Basarabov, care este patronul Bucurestilor, a fost văcar, în satul Basarabov din Bulgaria. Si mergea înfăsurat cu cârpe la picioare căci nu avea încăltăminte. Si râdeau copiii de el. Copii neastâmpărati, mă rog. Si, într-o zi el, păzind vitele, a călcat pe un cuib de pasăre si a omorât puii, fără să vrea. Si, sigur, i-a părut foarte rău si si-a pedepsit piciorul ăla, să nu-l mai învelească nici cu cârpele alea. Vezi, câtă tărie câtă dorintă de a fi omul lui Dumnezeu? Era sărac cu duhul, dar era bogat cu sufletul la Dumnezeu. Chiar acum am avut Evanghelia cu săracul Lazăr si bogatul. Vă închipuiti ce �fericire" era! Si omul acesta, Lazăr, suferea pentru Dumnezeu, dar nu cârtea. N-a fost suficientă numai suferinta: Nu cârtea! Pentru că lor, celor în suferintă Dum nezeu le dă harul să creadă, să fie ostasi ai lui Hristos. Ai putinta, acolo unde vrei, dar nu poti să ajuti, să te rogi. Esti în tramvai si vezi un bătrân cersetor si n-ai ce să-i dai. Poti, totusi, să zici: �Doamne, miluieste-l si pe el!" Asta-i situatia. Este o foarte mare greseală să nu dai si pentru altii. Că nu se rupe din tine nimic. Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiti. Să stiti, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greseală mare este,căci sunt atâtia oameni care, oricum, întind mâna. Fratilor să nu lăsati mână întinsă nici când vă dă, nici când vă cere. Cam cum ati vedea legătura dintre nevointele trupului si smerenie? - Fratilor, trupul nu trebuie condamnat. L-a făcut un mare mester si trebuie păstrat. Noi condamnăm împătimirea. Si nici nu punem problema iertării. Intâi punem problema vindecării. Iertarea vine de la sine. Deci, nu avem nimic cu trupul. Chiar dorim foarte mult să-l mentinem, ca să se poată mântui si el. Uite, să vă spun un alt caz, fiind vorba de smerenie, chiar dacă iese din subiect, dar sa nu-l scăpăm din mână. Un frate a venit la mânăstire, cum obisnuieste lumea să spună, mai simplu. Nu e nimeni simplu, dacă a venit la mânăstire. A avut un Duh, care a lucrat si care ajuta atât de mult neamul omenesc. Si staretul i-a spus: �Ce cauti aici, la poartă?" �Am venit si eu aici, să mă fac călugăr". �Aici sunt oameni smeriti. Tu nu vezi că esti mândru?" Iar el, săracul, nici nu stia ce-i aceea mândrie. Era foarte doritor. �Da, dar mă fac si eu călugăr". �Nu. Aici sunt oameni smeriti. Nu se poate. Tu esti mândru". El, săracul, insista. Staretul zice: �Bine, stai aici la poartă si cine intră, să-i zici: ŤBinecuvântati-mă pe mine, că sunt mândruť. Si cine iese, să-i zici tot asa". Si l-a tinut acolo sapte ani. Sapte ani. Ii dădea să mănânce, dar nu l-a făcut decât să se smerească. Iar el a fost sincer, că sincer venise la mânăstire, si i-a spus staretului: �Iertati-mă pe mine, că sunt mândru!" �Blago sloviti, că sunt mândru!" Asta era toată ascultarea. Si el o făcea cu toată inima. Si s-a sfintit. Deci, repet, nu condamnăm trupul. Ii dăm ce-i trebuie. Insă nu lăsăm necondamnată nepătimirea trupului. Trupul nostru se împătimeste în fel de fel de păcate. Si atunci trebuie vindecat. Cu orice chip. Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă? - Fratii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat si Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viată bună ca să meriti într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar Si sunt sfinti. Dar si-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită si înfrântă, mare e mila Lui. Eu am fost - iertati-mă că vă fac o confidentă eram în pădure, în pustie, si am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Si încercam un act de smerenie în fata lui Dumnezeu, că "sunt nimic"... In sfârsit, mă fortam. Si-am fost eliberat Si am zis- citind din Vietile Sfintilor -, am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate lupii: Mare mai e un om smerit în fata lui Dumnezeu! M-am mcurajat foarte mult si am văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea decât mai putin smerit decât toti oamenii de pe lumea asta. Unii Sfinti Părinti consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ati putea să ne spuneti care sunt criteriile de apreciere? - De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzati, fac o rectificare: �Smerenia te duce până la Dumnezeu si dragostea gustă din Dumnezeu!" Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia destul este smerenie. Singura cale este smerenia. Am fost prin Grecia la o mânăstire si o călugărită m-a rugat să scriu ceva pe o vedere. Si am scris asa: �Singură smerenia". Si a înteles imediat - îi traducea cineva. Si a căzut imediat în genunchi. Căci si-a dat seama de importanta smereniei. Si ele stiau că, într-adevăr, aceasta este calea. S-a smerit Hristos, Care e Dumnezeu, Care e Stăpân, Care ne tine cu dragostea Lui pe toti si lumea si firele de iarbă. S-a smerit Hristos si noi să nu fim smeriti? Ce ziceti? Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni? - Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu. Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta? - Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei. Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este! In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis? - A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă. Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din �Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită. Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: �Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata. Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: �Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. �Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: �S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: �Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". �Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: �Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: �Care ti-e ultimul argument?" �Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: �Luati-l! Luati-l!" Ce personalităti ati cunoscut? - Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau. Este pustnicia un model spre desăvârsire? Care a fost motivatia interioară a sfintiei voastre pentru care v-ati retras în pustie? - Sigur că pustia este un model. Aici te rogi în libertate, vă dati seama, în fosnetul frunzelor copacilor, în urletul vulpilor, în urletul lupilor... Am stat pustnic aproape doi ani. Motivul interior era tot o cunoastere a lucrurilor si, mai bine zis, o evlavie. Am avut o evlavie. Insă să stiti că eram mai mult pentru o viată de obste decât pentru o viată de pustie. Si acum să vă dau un exemplu: doi insi, bine intentionati, au plecat. Unul la mânăstire si altul în pustie. Si ei s-au iubit în lume, s-au pretuit ca prieteni. Si unul s-a dus în pustie si unul în obste. Amândoi au fost cinstiti. Cel din pustie a venit să facă o vizită la mânăstire fratelui care era ascultător, în ascultare. Si staretul, un om al lui Dumnezeu, le-a dat voie să se plimbe prin pădure, să-si destindă sufletul. Asta e foarte important, să stiti. Si au dat de un mort. Si a zis cel din pustie: �Hai să ne rugăm să învieze". Si s-au rugat. Si a înviat mortul. Si a zis cel din pustie în sinea lui: �Pentru rugăciunile mele a înviat mortul". Că el trăise în pustie. Celălalt nu si-a pus problema. S-a rugat si atât. Si au plecat la mânăstire. Si cum s-au dus la mânăstire, staretul îi spune repede ascultătorului: �Fugi repede, dincolo de fluviul acela". Că era un fluviu mare acolo. Si nu barcă, nu scândură, nu copac... Ăsta a fugit si un crocodil l-a luat pe spate si l-a dus dincolo. Si a zis staretul celuilalt: �Vezi, pentru rugăciunile cui a înviat mortul?" Adică vreau să vă spun că viata de obste cu tăierea voii este o foarte mare lucrare în creatia lui Dumnezeu, cu numele de monahism. Este cel mai important lucru în creatia pământească a lui Dumnezeu. Vă spun încă o dată, e foarte greu să încrucisezi cuvinte filosofice ca să vorbesti de el. El nu e o discutie, el e o trăire. Niciodată n-ai să poti explica de ce e gustul ăsta asa si celălalt asa. Il simti, îl trăiesti, dar nu-l explici. Smerenia vine înainte sau după pocăintă? - Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei. Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude. Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune? - Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta. Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă. Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: �Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice �Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu. Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă? Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau. Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă. Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine? - Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă. Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără. Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati. Iubiti mult! Hristos vă porunceste!