vineri, 21 ianuarie 2011

LES PRÊTRES. Trei preoţi creştini cuceresc topurile muzicale în Franţa Trimişii lui Dumnezeu pe scena pop



Trei preoţi francezi din Gap au ajuns staruri în Franţa după ce albumul lor „Spiritus Dei" a ocupat câteva săptămâni locul 1 în topul vânzărilor. Trupa „Les prêtres" cântă muzică religioasă, dar şi coveruri după Leonard Cohen.

În doar câteva luni de la lansare, discul „Spiritus Dei" al formaţiei „Les Prêtres/Preoţii" s-a vândut în peste 500 de mii de exemplare, surclasând nume grele ale scenei pop-rock din Hexagon. A fost lansat de curând în Canada şi Italia. Membrii trupei sunt însă nevoiţi să suporte criticile vehemente ale comunităţii care le reproşează că repertoriul nu este unul sută la sută liturgic. „Spiritus Dei" conţine 14 melo-dii, de la muzică sacră - „Ave Maria" - până la titluri „profane" din pop: „Quand on n'a que l'amour" a lui Jacques Brel, „Il faudra leur dire" a lui Francis Cabrel sau chiar un cover după hitul „Hallelujah" al lui Leonard Cohen.

„Toate cântecele noastre au un punct comun, dragostea. Dragostea pentru Dumnezeu sau dragostea pentru oameni", se apără preoţii-cântăreţi.

„O ocazie providenţială"

Proiectul muzical Les Prêtres a pornit la iniţiativa episcopului din Gap Jean-Michel di Falco Léandri, care încerca să obţină finanţare pentru construcţia unei biserici în Franţa şi pentru cumpărarea de echipament informatic pentru o şcoală din Madagascar. La urechile epis-copului au ajuns într-o zi veştile că în Irlanda confraţii săi au pus bazele unei trupe, „The Priests", care a semnat un contract de peste un milion de euro cu Sony. Pentru că mâna Domnului lucrează, în aceeaşi perioadă canalul TF1 Musique organiza un casting pentru un boys-band. Aşa că episcopul jean-Michel di Falco Léandri a ales cinci băieţi cu „aptitudini muzicale" şi i-a înscris în concurs. În urma selecţiei canalului francez au rămas doar trei: Jean-Michel Bardet, 46 de ani, preot la Catedrala din Gap, Charles Troesch, 27 de ani, vicar al parohiei din Saint-Roch Gap, şi Nguyen Dinh Nguyen, 25 de ani, seminarist în eparhie. Adică „Les Prêtres".

Dacă doi dintre cei trei preoţi aleşi au mai cochetat cu muzica, Jean-Michel a studiat pianul şi trombonul la Conservator, iar seminaristul Nguyen a făcut parte de mic copil din corul bisericii, Charles, vicarul, a avut o viaţă zbuciumată înainte de a se preoţi. Tânărul deţine o diplomă în relaţii publice, a lucrat ca barman, dar şi la Disneyland Paris. Asemenea superiorului lor, preoţii consideră că a fost „o ocazie providenţială" să poată stabili contacte cu oameni care altfel se îndepărtează din ce în ce mai mult de Biserică.

„Nu ne vom plimba în Ferrari"

Acum, episcopul di Falco Léandri veghează asupra trupei ca un adevărat manager: „Mă ocup ca muzica lor să ajungă la oameni oriunde ar fi". Deocamdată „Les Prêtres" fac turnee, dar cântă numai în biserici şi catedrale, însă nu zic nu dacă într-o zi vor fi nevoiţi să iasă pe stadioane. Ba chiar nu exclud varianta unei colaborări cu Madonna, dacă vedeta americană i-ar vrea.

Respectându-şi misiunea creş-ti-nă, preoţii promit să do-ne-ze banii obţinuţi din drepturi de autor în scopuri caritabile. „Nu ne vom plimba în Ferrari", glumesc cei trei. Cu toate acestea, trebuie să se supună tratamentului
de star: înregistrări în stu-dio, filmări pentru clipuri şi campanii de publicitate. Au dat zeci de interviuri pentru posturi de televiziune şi au apărut pe coperta unor prestigioase reviste. Ba chiar, în campania de promovare a CD-ului, au răspuns la întrebările fanilor pe videochat-ul site-ului TF1. Întrebaţi de un telespectator, dacă în lumina reflectoarelor nu se simt departe de Dumnezeu, răspund: „Până la urmă, Dumnezeu e lumină".

„Managerul" lor, episcopul J.M. di Falco Léandri, spune că expunerea mediatică suscită reacţii diferite, fiind adesea acuzaţi că s-au dedulcit la lumea showbizului: „Îmi asum. Dacă alţii vor să rămână în sacristie este problema lor".

„Există viaţă după mesă"

De altfel, ei susţin că identitatea de preot nu se suprapune niciodată celei de star. „De patruzeci de ani am învăţat că lucrurile mari se întâmplă în afara platourilor, după ce luminile s-au stins", spune episcopul. Vicarul Charles Troesch se declară fericit să poată oferi „o altă imagine asupra prelaţilor", că poate arată astfel că „există viaţă după mesă".

În luna aprilie a acestui an Les Prêtres vor lansa un nou album.

Irlandezii, în avangardă

Aventura preoţilor francezi în lumea muzicală nu este singulară. În 2008, trei preoţi irlandezi - The Priests - au vândut aproape 1,5 milioane de discuri în Europa şi s-au bucurat de succes de critică, fiind consideraţi „adevăraţi tenori".

În acelaşi an a apărut şi albumul „Chant: Music For The Soul", in-terpretat de un cor de călugări cis-te-rieni, de la Mănăstirea Stift Heiligenkreuz din pădurile vie-ne-ze. Albumul a atras atenţia lumii, inspirând un film austriac de ficţiune. HBO a lansat anul trecut documentarul „Top Ten Monk", oferind pentru prima oară detalii despre viaţa din mănăstire: călugării se trezesc la 4.30 şi cântă 6 ore zilnic.

„Spiritus Dei" conţine 14 melodii, de la muzică sacră - „Ave Maria" - până la titluri „profane" din pop: „Quand on n'a que l'amour" a lui Jacques Brel, „Il faudra leur dire" a lui Francis Cabrel sau chiar un cover după hitul „Hallelujah" al lui Leonard Cohen.

http://www.romanialibera.ro/multimedia-video/videoclip-spiritus-dei-les-pretres-214046.html
de ADA DUMITRESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu