NEAGU DJUVARA – Tinerețea ține de character Ioana Hodoiu 26 feb

NEAGU DJUVARA – Tinerețea ține de caracter Ioana Hodoiu

Oamenii au o singură vârstă toată viața

Hermann Graf Keyserling, un filozof german care era la modă prin anii ’20-’30, a spus că oamenii au o singură vârstă toată viața. E un lucru inteligent, nu? Nițel exagerat, dar, uitați, eu cred despre mine că am avut mereu 26 de ani. Îmi amintesc că la 11 ani, când eram în vacanță la Sinaia, o prietenă de-a mamei mele îmi spunea „micul filozof”. Vârsta mea mentală a rămas și acum, la 91 de ani, de 26.

Apropo de asta, îmi amintesc de povestea unui român care lucra în partea de Sud a Senegalului, cea mai nenorocită și săracă parte a țării. Avea un proiect acolo, pentru FAO (Food and Agriculture Organisation) și după ceva timp, fiind depășit de muncă, a cerut un ajutor. Åži l-a primit! I-au trimis de la Paris un fran­cez tânăr, de-abia ieșit de pe băncile facultății. Românul meu l-a luat cu mașina de la aeroport și au plecat acolo în mlaștină, la țânțari, în căldură, în nenorocirea aia de zonă. Åži francezul ăsta, puștiul, i-a zis românului în mașină: „Pentru pensie… cum facem?”

Era un moș francezul ăla, un moș de 20 de ani! Păi cum să te gândești la pensie în condițiile alea?! Românul meu, trecut prin tot felul de greutăți, și-a făcut cruce. E o chestiune de caracter tinerețea, eu mi-am păstrat apucăturile din tinerețe. Sunt un om ambițios, muncitor, dar îmi plac glumele în continu­are și vă mărturisesc că și acum îmi amintesc niște cântece deo­cheate, învățate de la fratele meu, pe care mi le cânt singur și mă distrez. Așa suntem. Unii îmbătrânim de tineri, alții rămânem copilăroși. Unii chiar poate prea copilăroși.

Tinerețea este tonică
Am lipsit din țară 45 de ani și la întoarcere am descoperit că mă înțeleg nu cu generațiile de sub mine, cu cei de peste 40 de ani, cu cei foarte tineri. Așa se face că prietenii mei de acum au între 20 și 40 de ani. Da, mi-am făcut prieteni ade­vărați printre studenții mei, comunicăm bine, ne înțelegem. Iar din prietenii mei mai vechi, foarte mulți s-au schimbat cu vârsta. Åži n-am mai fost pe aceeași lungime de undă cu ei!
Chiar și cel mai bun prieten al meu, francez, care m-a găzduit când eram pribeag, prieten bun de tot, s-a schimbat, a îmbă­trânit. Eu am continuat să-l con­sider cel mai bun prieten, dar nu ne mai înțelegeam deloc. Nu mai eram de acord cu atitudinea pe care o avea față de copiii lui, cu felul în care își conducea casa. Ajunsesem în punctul în care nu îmi mai făcea plăcere să îmi petrec timpul cu el, ci cu copiii lui. De altfel, am rămas prieten foarte bun cu fiica lui cea mică. Acum are și ea 50 de ani, dar prietenia noastră a început când avea vreo 20.

Resorturile tinereții
Ambiția mă ține tânăr. Din nefericire, nu poți recomanda cuiva să fie ambițios, pentru că asta e o trăsătură pe care o ai sau nu o ai. Dar ca să faci ceva în viață e musai să fii ambițios, să vrei să faci ceva, altfel te prăbușești psihic. Åži vă spun, am văzut și oameni tineri careatunci când nu au mai avut scopuri, au îmbătrânit. Brusc. Eu am multe lucruri pe care vreau să le fac, plus proiecte mai vechi pe care vreau să le finalizez.

Mai am în cap încă vreo două-trei cărți nescrise. Åži vreau să-mi public teza de filozofia istoriei, cea mai dragă operă a mea, în limba engleză, pentru că franceza nu mai este o limbă citită. Mă simt util în România, vreau să profit de po-pularitatea mea și să mai lansez niște idei care să ne dea de gândit. Uitați, „Thocomerius – Negru Vodă”, ultima mea carte, s-a epuizat într-o săptămână și a fost reeditată cu eticheta „bestseller”. Este unul dintre motivele pentru care am vrut să revin în România. Aici pot să fac ceva și e o satisfacție morală să reușești ce ți-ai propus.

Muncesc în fiecare zi și evit orice activitate care mă distrage de la scris. Nu îmi permit să fiu împrăștiat, evit mondenitățile, pentru că am scopuri de îndeplinit. În fiecare zi fac o scurtă siestă de jumătate de oră după-amiaza, este un obicei pe care l-am împrumutat din Africa, dar îmi pun ceasul să sune ca să mă apuc de scris. Da, da, nu râdeți că îmi pun ceasul să sune pentru că dacă dorm mai mult de o oră, devin mofluz și nu mai am chef de nimic.

Esti pregatit sa infrunti viata?- poveste

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa il pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
-Lumineaza-ma! Ce trebuie sa stiu in viata?
-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare din ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp se gasi in fata unei porti mari pe care se putea citi SCHIMBA LUMEA!

- Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa, El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinareai nimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.

Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
-Bine zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete.
Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doa porti, pe care statea scris SCHIMBA-I PE CEILALTI!

Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in carcater si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.
-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce trezesc ceilalti in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie sa o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!

-DAca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
-Asa este, spuse batranul.
-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin aceea poarta, dar in celalalt sens.
-In lupta devenim orbi, isi zise el.
Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul sau, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept , care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa il uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare ceea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI!

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat.
Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si il intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi nu mai am nimic de reprosat celorlalti si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa ii accept si sa ii iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu aceea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul care-l intreba:

- Ce ai invatat pe drumul asta?

- Acum am invatat ca LUMEA ESTE OGLINDA SUFLETULUI MEU. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

Acesta este cel de-al treilea lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!

Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare:
...trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna. ❤

Florin Zamfirescu: "În martie ţara va fi în picioare!" Actorul crede cu tărie că suntem din afară conduşi, şi nu spre binele nostru Autor: DANA ANDRON

"Până la ce os să ne ajungă cuţitul ca să ne trezim, să ne dăm seama ce ar fi bine pentru noi?", se întreabă ro­mâ­nul Florin Zamfirescu. Aflat la amurgul vieţii, nu se mai teme să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă acest adevăr are ceva criminal.
● Jurnalul Naţional: Nichita Stă­nescu spunea: "Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme, ca să aveţi la ce visa...". Se pare că tot visăm de 20 şi ceva de ani încoace!
● Florin Zamfirescu: Da, aşa e. Tot Nichita zicea că cel mai periculos e adevărul, iar cel mai important e drumul spre adevăr, fiindcă adevărul are ceva criminal. Toţi guvernanţii noştri, din ’90 încoace, au dat întruna dovadă de multă inteligenţă. Prin eşecurile repetate pe care le traversăm, toată lumea crede că guvernanţii noştri, de-a lungul vremii, erau proşti. Dar eu cred că au fost şi sunt extrem de in­te­ligenţi, numai că sunt rău in­ten­ţio­naţi. Acest lucru e vizibil cu ochiul liber. Sunt an­gajaţi să distrugă tot ceea ce în­seam­nă această ţară. Nu întâmplător României i se spune Grădina Maicii Domnului, nu întâmplător Prinţul Charles desco­peră Transilvania şi habar n-avem câte mai avem de vânzare şi cât de repede se vând! Şi nu este din prostie. De fapt, este subordonarea unor comandamente exterioare. Cred că soarta noastră e pecetluită. O spun la sfârşit de viaţă, chiar nu-mi pasă cât mai am de trăit, chiar nu vorbesc pentru mine. Am copii, nepoţi, prieteni şi poate, cel mai important lucru, am studenţi. Nu puţini! Sunt o comoară de talente.
● Au vreo şansă în România?
● Ca artişti au, dar ca români... Duplicitatea discursurilor politice este din ce în ce mai vizibilă. Se spune una, se gândeşte şi se lucrează alta. Mi-a fâlfâit acest gând atunci când Petre Roman a declarat că industria României este o grămadă de fier vechi. Hai să o lichidăm! CAP-urile au fost nişte prostii, hai să le lichidăm! S-a sfărâmat totul! S-a început cu COMTIMUL. Dintr-o dată n-a mai fost bun! Preţurile erau atât de mici, încât s-au vândut în neştire apartamente, pământuri etc. Pe urmă a fost planul diabolic: "Ia-ţi cu buletinul ce împrumut doreşti!". După ce oamenii s-au îndatorat în prostie, agăţaţi fiind de poftele lor de a avea o casă sau o maşină, n-au acţionat cum îi în­văţaseră străbunicii, să "nu se întindă mai mult decât le e plapuma". Regatul României
● Am ajuns să ne vindem şi că­ma­şa de pe noi?
● Da. Am ajuns să spunem la 70.000 de oameni că nu le mai dăm indemnizaţia pentru copii sau că nu le mai dăm ajutorul social tocmai acelora care nu-şi mai pot plăti datoriile. Şi tot nu vedem cu ochiul liber ce se întâmplă? Şi tot nu vedem că sfatul "cui nu-i place aici, să plece" ur­mă­reşte acelaşi lucru: depopularea spaţiului. Era o poveste cu trenul care nu mai avea cărbuni. Oamenii au fost sfătuiţi să pună, pe foc, lemnul din tren – scândurile, podelele... În cele din urmă, s-au terminat şi lemnele, iar trenul a ajuns un schelet de fier. Cam asta ni se întâmplă nouă. Dacă nu vrei, nu înţelegi ceea ce se urmăreşte.
● Oamenii vor să înţeleagă, au ieşit în stradă!
● Sunt bucuros că oamenii au început să se trezească. Totuşi, o popu­laţie de 20 de milioane nu poate fi neglijată, nu poate fi nici stârpită brutal. Ea poate fi stârpită prin Codex Alimentarius, prin vaccinuri. Treptat, cu răbdare, poate fi decimată. Dacă s-a răbdat o sută de ani, de ce nu s-ar mai răbda încă 25? Planul de decimare este a la long.
● Cele 20 de milioane de români se vor trezi brusc?
● Lumea să nu creadă că Piaţa Universităţii este formată doar din 50 de demenţi sau de disperaţi care stau acolo în frig şi urlă. Piaţa Universităţii este formată acum din 20 de milioane de oameni care nu pot veni, care nu pot sta acolo. Cred că prin martie toa­tă ţara va fi în picioare! O să ve­dem ce se va întâmpla... Acum se vând toate sistemele energetice ale Ro­mâniei cu condiţia să mai primim nişte bani cu împrumut, ca să ne mai ajungă un an. Şi tot nu se vede cu ochiul liber?! Toţi suntem conduşi din afară, şi nu conduşi spre binele nostru. Nimeni nu doreşte binele nostru.
● Ar trebui noi să ne dorim binele!
● Sper să o şi facem. Suntem sub un blestem, cred că mult mai vechi decât acela fiindcă ne-am împuşcat conducătorul în ziua de Crăciun... Răul vine dinăuntru. Cozile de topor provin din pădure...
● Credeţi în monarhie?
● Acum 20 de ani, când glasuri firave strigau "Regele Mihai!", glasuri vânjoase din eşalonul doi, în frunte cu Ion Iliescu, spuneau: "Ce să caute un rege? Să vină aici, să-şi ceară ave­rile?". Şi regele a fost întors de la aeroport. Pe urmă, Iliescu a recunoscut că a fost o greşeală, că ne-am temut degeaba, pentru că e foarte bătrân... Acum 20 de ani era bătrân?! Şi iată că trăieşte şi acum. Ar fi uşor să ne închipuim cum ar fi România astăzi dacă ar fi fost regat. Ei, n-am vrut-o, pentru că răul vine dinăuntru.
● Binele cu forţa nu se poate face!
● Categoric. Eu totuşi sper în trezirea noastră. Monarhia este o instituţie care asigură o stabilitate, asigură o mândrie, asigură o relaţie internaţională de excepţie. Trebuie să se înţeleagă că monarhia nu face politică! Ea este deasupra şi veghează bunul mers al ţării unde există. Era o vorbă cândva, pe vremea Regelui Carol: "regele şi dorobanţul". Do­robanţul era cel care apăra graniţele ţării, iar regele era în frunte. Nu se vrea să se ştie că, de-a lungul istoriei, când regele era prins, războiul era pierdut. Iată motivul pentru care imnul regal începe cu "Trăiască, regele!". Un stat căruia i se ia regele este decapitat! Iată câtă importanţă are acest cap încoronat pentru o ţară unde există monarhie. Asta s-a întâmplat, în 1947, cu România. De asta umblăm ca muştele fără cap. Pentru că suntem decapitaţi din 1947. La noi se confundă democraţia cu vacarmul. Am voie să vorbesc şi spun tot ce-mi trece prin cap. Fără să bag de seamă că n-am ce spune şi nu am bunul simţ să tac. Îl acuz din toată inima mea pe Emil Constantinescu fiindcă nu a permis să se explice popu­laţiei ce însemnează monarhia. Ce fac eu acum într-un articol pe care-l citeşte poate o mână de oameni ar fi trebuit să facă Emil Constantinescu. Să vorbească despre ce ar fi însemnat dacă ţara noastră ar fi fost condusă de monarhie. Şi atunci se putea face un re­ferendum. Oamenii ar fi fost lă­muriţi, nu forţaţi. Vă garantez că sunt foarte mulţi oameni care cred în monarhie. Cât să mai aşteptăm? Până la ce os să ne ajungă cuţitul ca să ne trezim la realitate, să ne dăm seama ce ar fi bine pentru noi? Neamuri proaste
● Nu suntem singurele muşte fără cap. Toată lumea e în derivă!
● S-a intrat în derivă când Monica Lewinsky şi-a analizat pata de pe rochie cu Bill Clinton. Preşedintele Statelor Unite a fost târât într-un proces murdar, jenant, care, de fapt, nu-i privea decât pe cei interesaţi să privească pe gaura cheii ce se în­tâm­plă în dormitorul vecinului. Nu era o problemă de stat, dar forţe oculte au început să-şi demoleze conducătorii. Şi încet-încet, după căderea Gemenilor, s-a instaurat un fel de control ACTA de care toată lumea vorbeşte acum. Se va ajunge la cipuri pe frunte sau pe gât sau pe înche­ietura mâinii, şi atunci mie îmi pare bine că sunt la sfârşitul vieţii.
● Suntem la limita subexistenţei, iar mall-urile apar ca ciupercile după ploaie. Unde-i logica?
● Aceste mall-uri se pregătesc pentru viitoarele generaţii care vor veni şi care vor arăta că România este Gră­dina Maicii Domnului. Cu siguranţă nu noi vom fi aceia! Şi investiţiile cu bani europeni tot pentru viitoarele generaţii sunt. O ţară, când a fost cucerită, trebuie să fie şi gata de preluare! De ce să o construiască cei care vor veni? În acelaşi timp, românii sunt sărăciţi, disperaţi, alungaţi, omo­râţi. Încet-încet rămân mall-urile, dealul, valea, spaţiul mioritic care-i sublim. România are de toate!
● Mai avem onoare?
● Nu. Eu am fost crescut prost. Bunicul îmi spunea: "Ai grijă, există neamuri bune şi neamuri proaste. Poate să aibă câte facultăţi vrei, dar cu neamul prost n-ai ce să faci!" Şi eu mă întrebam, fireşte, ce însemnează neamul prost? Din punctul bunicului de vedere, este acel neam care funcţionează după interesele proprii, care uită de cuvânt, de promisiune, de punctualitate, care uită de onoare şi funcţionează după propriile interese. De ani de zile, aud peste tot la noi expresia: "interesele ţării noastre sunt să...". Dar eu nu pot fi de acord cu interesele ţării mele care a bombardat Iugoslavia, singura ţară vecină cu care nu aveam conflicte. Aşa cum a spus un mare actor de-al nostru, Vasile Niţulescu, atunci când văzuse o hartă într-o vitrină: "Dintre toţi vecinii noştri numai Marea Neagră ne iubeşte!". Interesul ţării noastre este acum să nu mai vedem realitatea şi să fim de partea celui pe care noi îl credem mai puternic. Onoarea nu mai contează. Nici credinţa! Unde-i onoarea, unde-i demnitatea şi până la urmă unde-i adevărul?

INTERVIU - Sergiu Nicolaescu: "Ultimul corupt din România" este o ironie la societatea actuală

Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că cel mai recent film al său - "Ultimul corupt din România" -, care va fi lansat în cinematografe pe 17 februarie, este o ironie la societatea actuală, subiectul fiind tratat sub forma unei comedii.

Sergiu Nicolaescu a mai vorbit, în interviul acordat MEDIAFAX, despre reîntâlnirea cu actorii din "Poker" pe platourile filmului "Ultimul corupt din România", despre relaţia sa cu publicul şi despre faptul că, în prezent, în România, realizarea unui film istoric este un demers aproape imposibil.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Sergiu Nicolaescu:

Reporter: "Ultimul corupt din România" este urmarea filmului "Poker". De ce aţi vrut să faceţi o continuare a filmului?
Sergiu Nicolaescu: Pentru că am avut actori foarte buni. Am reuşit ca primul film să fie un film interesant. Al doilea scenariu era mai bun decât primul. Sunt actori de excepţie în al doilea film, mai mulţi decât în primul.

Reporter: Cum v-aţi reîntâlnit cu actorii cu care aţi lucrat în Poker, au evoluat personajele lor? V-aţi gândit la ei când aţi creat personajele?
Sergiu Nicolaescu: Important este cât s-au gândit ei la personajul respectiv. Or, cunoscând personajul, le-a fost mai uşor în al doilea film. Intraseră deja în rolurile respective. Am avut actori foarte buni: Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Mircea Diaconu, Ion Riţiu, Ion Dichiseanu, George Mihăiţă. În afară de asta, e şi ultimul corupt care este Nae Lăzărescu. Sunt actori absolut senzaţionali cu care m-am împăcat. Îi cunoşteam dinainte. Eu lucrez în general cu aceiaşi actori şi atunci am lucrat cu multă bucurie şi cu multă satisfacţie. Am terminat filmul în 23 de zile. A fost un film care a mers uns.

Reporter: De ce se numeşte "Ultimul corupt"? Va exista vreodată un ultim corupt în lume, în politică, oriunde?
Sergiu Nicolaescu: E o ironie. "Ultimul corupt din România"... Îţi dai seama... ultimul corupt din România nu va fi niciodată, dar e interesant că filmul captează societatea de astăzi şi sub forma unei glume. Sub forma unei comedii am tratat acest subiect. E un film foarte plăcut. M-am gândit de ce are nevoie spectatorul nostru astăzi şi cred că are nevoie să şi râdă, să îi şi placă ceva, nu numai accidente, morţi, crime, lucrurile care se transmit în general în presa scrisă şi în televiziune.

Reporter: Va exista şi o parte a treia?
Sergiu Nicolaescu: Nu ştiu, în funcţie de succes. Dacă filmul va avea succes, atunci va putea exista şi o parte a treia.

Reporter: "Poker" a fost una dintre premierele care au avut un mare succes la public. Dumneavoastră faceţi filme de foarte mult timp. Credeţi că de-a lungul timpului publicul s-a schimbat, preferinţele publicului s-au schimbat sau publicul caută acelaşi lucru?
Sergiu Nicolaescu: Publicul nu se schimbă... M-am întâlnit cu un copil de 6-7 ani la alimentară, care mă cunoştea. Zice: "Nu sunteţi cutare din «Pistruiatu'»?", "Eu sunt". S-au strâns imediat 5-6 copii. Erau nişte copii lângă o alimentară, care cerşeau. Ei... lucrul ăsta este deosebit, ca oamenii să te recunoască, să te privească cu plăcere, să-ţi spună lucruri frumoase. Şi eu răspund la fel, pentru că filmele mele le-am făcut pentru spectatori şi m-am gândit întotdeauna la ei. Nu le-am făcut concesii. Asta nu am făcut niciodată. Dar am ţinut cont de părerea sau plăcerea pe care o au ei să vină la filmele mele. În sensul acesta am construit şi filmul de care e vorba, "Ultimul corupt". Eu mă gândesc la spectator, de ce are nevoie spectatorul român, publicul... sigur că sunt şi alte generaţii. Generaţiile mai în vârstă mă cunosc mai bine. Uite şi exemplul pe care vi l-am dat, copiii care mă recunosc. Asta înseamnă recunoaşterea unei cariere şi mă face sensibil la ceea ce continuu să dau publicului.

Reporter: "Ultimul corupt" este o comedie pe teme politice. Personajele din "Ultimul corupt", ca şi cele din "Poker", fac parte din politica românească. Sunt şi influenţe din politica actuală românească?
Sergiu Nicolaescu: Eu nu fac niciodată politică prin filme. Eu prin filme am făcut educaţie, filme istorice, filme poliţiste, prin care tot arătam evenimente istorice anume, ale unei anumite perioade, drame, adaptări cinematografice ale unor romane celebre şi bineînţeles comedii. Nu încerc să fac politică prin film. E departe de mine aşa ceva. Dar e clar că societatea de astăzi mă inspiră. Deci personajele nu se potrivesc cu nimeni, să ne fie clar, nu se potrivesc. Dar e o ironie la societatea actuală, fără îndoială.

Reporter: Credeţi că mai există loc de umor în societatea de astăzi, în politica de astăzi, având în vedere toate crizele politice şi sociale?
Sergiu Nicolaescu: Încerc să-i fac loc.

Reporter: Puteţi să ne spuneţi ce alte planuri aveţi?
Sergiu Nicolaescu: Mai aveam un film pe care aş fi vrut să îl fac, "Candele de zăpadă", după un scenariu de Vadim Tudor. Din păcate, filmul nu se mai poate realiza pentru că există subiecte şi scenarii care nu se mai pot realiza în ţară la noi. Nu mai avem tehnică, nu mai avem bani, nu mai avem cineaşti specialişti. Cred că va trebui să renunţ la el. Vadim Tudor crede că va găsi pe altcineva. Să dea Dumnezeu!

Reporter: Era vorba de condiţii tehnice speciale?
Sergiu Nicolaescu: Era vorba de Al Doilea Război Mondial...

Reporter: Şi era foarte greu din punct de vedere tehnic?
Sergiu Nicolaescu: Astăzi nu mai există armată, nu mai există echipament, nu mai există tunuri, nu mai există nimic. Or eu sunt obişnuit să am armată, să am arme originale. Eu am avut armele originale şi în Primul Război Mondial şi în Al Doilea Război Mondial (filmele care au avut ca subiect aceste perioade, n.r.). Deci, vedeţi dumneavoastră, panourile pe care le aveţi aici (în camera în care s-a desfăşurat interviul, n.r.) sunt cu lucrurile originale care mi-au fost de model. Sunt şi obiecte, de exemplu săbiile acestea care sunt făcute de mine tot din metal. Ar trebui ascuţite şi sunt folosibile. Sunt din metal excepţional, făcute la o fabrică de aviaţie, şi armuri de metal. Eu nu am lucrat cu armuri din plastic, cu săbii din lemn, la mine totul a fost de metal.

Cel mai recent film regizat de Sergiu Nicolaescu, "Ultimul corupt din România", o producţie MediaPro Pictures, va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 17 februarie. În urmă cu aproape doi ani, Sergiu Nicolaescu lansa "Poker", prima comedie realizată de la monumentalul "Nea Marin Miliardar" încoace.

În contextul în care "Poker" a fost vizionat de aproximativ 25.000 de spectatori şi a devenit una dintre cele mai de succes premiere româneşti ale anului 2010, încurajat, dar şi alimentat de subiecte tot mai savuroase pe aceeaşi temă, Sergiu Nicolaescu a considerat firească o continuare, pe care a intitulat-o "Ultimul corupt din România".

"Ultimul corupt din România" îi readuce în rolurile principale pe Horaţiu Mălăele, Vladimir Găitan, Valentin Teodosiu, Ion Riţiu, Cătălina Grama (Jojo) şi Mircea Diaconu, care îşi reiau cu măiestrie rolurile din "Poker", dar şi alte nume mari ca Nae Lazarescu şi Vasile Muraru, care vor da viaţă unor noi personaje savuroase în noua poveste.

Cu un scenariu semnat de Adrian Lustig, "«Ultimul corupt din România» este un film de actualitate, al societăţii de astăzi, un film comic, dar în acelaşi timp şi critic", aşa cum îl descrie regizorul Sergiu Nicolaescu.

De aceasta dată, mafiotul Titel Pangică (Horaţiu Mălăele) a devenit doctor în ştiinţe şi a donat bani pentru un muzeu memorial închinat vieţii şi operei sale: de la vânzător de rame în Obor la senator. Custodele muzeului este bunul său prieten Claudiu Viţelaru (Valentin Teodosiu), căruia i-a furat locul de senator. Partenerul lor de poker, chirurgul plastician Horia Vrabete (Vladimir Găitan), continuă să ajute nevestele disperate să ia viaţa în piept cu ajutorul silicoanelor. Iubita lor "prin rotaţie", Monica Lăcustă, interpretată de Cătălina Grama (Jojo), a ajuns să aibă şi ea o funcţie în guvern. Apare, în sfârşit, şi Marcel (Ion Riţiu), pe care l-au aşteptat mai rău ca pe Godot în "Poker". Marcel - general din serviciile secrete - trebuie să rezolve eterna şi fascinanta cerinţă a Bruxellesului: să aresteze un corupt. Şi cine e mai la îndemână pentru asta decât unul dintre prietenii de-o viaţă? Care dintre ei?

Filmul "Ultimul corupt din România" poate fi vizionat din 17 februarie în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex - Băneasa, Odeon Cineplex Cluj, Glendale Studio (Bucureşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Piteşti, Târgu Mureş), Cinema Premiera (Ploieşti), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Cortina (Oradea), Patria (Craiova), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Cinema "Florin Piersic" (Cluj), Victoria (Iaşi) şi Cinema Premiera (Ploieşti).

(Interviu de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Valeria şi Valentin Uritescu s-au căsătorit datorită unui cuţit

Valeria şi Valentin Uritescu au acordat un interviu în ediţia din februarie a revistei The ONE, în care vorbesc despre cele mai importante etape din viaţa lor şi despre povestea lor de iubire, care durează de mai bine de 40 de ani.
În interviu, cei doi povestesc despre cum s-au întâlnit prima dată, cum s-au căsătorit şi cum au reuşit, prin dragoste, să rămână alături atâţia ani. Începutul relaţiei lor se leagă de momentele în care Valeria îl vedea pe scena teatrului din Brăila pe Valentin, proaspăt venit în instituţie. A fost fermecată de el de la început.
De cealaltă parte, Valentin Uritescu mărturiseşte, emoţionat, cum o vedea prin centrul oraşului şi cum o urmărea prin tramvai, până a avut curajul să o invite la o prăjitură.
Celebrul actor povesteşte, în The ONE, că a aruncat cu un cuţit în uşă, spunând că dacă acesta se înfige, ei doi se vor căsători. Şi aşa s-a întâmplat, s-au căsătorit datorită unui cuţit: "La mine în viaţă aşa a fost. M-am lăsat în voia destinului".
Valeria Uritescu povesteşte cum a fost alături de Valentin la începutul carierei lui şi cum l-a sprijinit şi a insistat ca el să-şi dovedească talentul: "În căsnicia noastră, eu am cedat de cele mai multe ori, de fiecare dată când el mergea să joace în alt oraş, am lăsat totul şi l-am urmat. Ba mai mult decât atât, eu am fost cea care l-a îndemnat să meargă mai departe, să vrea mai mult şi am fost conştientă că la Bucureşti este locul lui şi că aici se poate remarca". În cazul familiei Uritescu, expresia că în spatele unui bărbat puternic se află întotdeauna o femeie puternică se potriveşte perfect.

Abordând şi subiectul geloziei, Valeria recunoaşte, în interviul din The ONE, că nu a fost niciodată geloasă pe partenerele de scenă ale soţului ei, dar că, în schimb, a fost geloasă pe orice femeie care numai se uita la el. A suportat infidelităţile soţului ei cu puternica convingere că doar pe ea o iubeşte. Valentin Uritescu afirmă: "Au fost trei cutremure în viaţa noastră. Primul - o actriţă frumoasă, mai tânără cu 20 de ani decât mine. A doua şi a treia au apărut şi ele, dar de fiecare dată i-am spus soţiei mele. Mai mult decât atât, pe unele a vrut chiar să le cunoască". Iar Valeria spune cu înţelegere: "Nu trebuie să te cerţi sau să te desparţi pentru orice fleac. Eu, cel puţin, am trecut cu vederea lucruri grave, pentru că l-am iubit pe Valentin şi poate că ăsta este de fapt secretul căsniciei noastre. Şi mai este ceva, niciodată nu ne plictisim împreună".
Aşa cum reiese din interviul din The ONE, cel mai important în relaţia lor a fost faptul că atunci când s-a terminat pasiunea, a rămas dragostea adevărată.

Eugen Ionescu și duhovnicul de la Muntele Athos: „Dacă ai, într-adevăr, credintă, atunci totul intră în rânduială, de la sine”

Eugen Ionescu (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994) a fost un dramaturg româno-francez si unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai teatrului absurd.

Într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, Eugen Ionescu relatează experienta de mai jos, pe care a avut-o pe Muntele Athos:

„M-am născut într-o familie ortodoxă si am locuit la Paris. La douăzeci si cinci de ani, eram un tânăr reprezentant autentic al culturii seculare din Parisul de pe vremea aceea. Într-o zi, mi-a venit ideea să vizitez Muntele Athos, din cauza asezării ei (si asa si era, în fapt): un loc al pustniciei în Biserica Ortodoxă. Odată ajuns acolo, mi-a mai venit un gând: să mă spovedesc. Asa că m-am dus si am găsit un ieromonah, un părinte duhovnic.

Ce i-am spus părintelui? Păcatele obisnuite ale unui tânăr secularizat, care trăia fără să-L cunoască pe Dumnezeu. După ce m-a ascultat, părintele ieromonah m-a întrebat:
- Fiul meu, crezi în Dumnezeu?
- Da, da, părinte; cred. De fapt, eu chiar sunt botezat crestin-ortodox.
- Ei bine, fiul meu, crezi si accepti pe deplin faptul că Hristos este Dumnezeu si Ziditorul lumii si al nostru?

Aici m-am cam pierdut. Era pentru prima oară când îmi punea cineva această întrebare atât de direct – o întrebare la care trebuia să dau un răspuns onest si în fata căreia trebuia să îmi exprim clar atitudinea. Nu era vorba doar dacă credeam că cineva a creat lumea, dar si că acest Dumnezeu, Creatorul lumii, are legătură cu mine. Si că am si o relatie personală cu El! I-am răspuns părintelui:

- Părinte, eu cred; dar te rog, ajută-mă să înteleg lucrul acesta mai bine.
- Ei, dacă crezi cu adevărat, atunci totul intră în rânduială, de la sine.”

Această întâmplare a determinat o schimbare în viata lui Eugen Ionescu, care, în ciuda celebritătii si notorietătii sale, până la sfârsitul vietii a dus o viată pioasă de crestin ortodox, profund credincios.

Ce-au însemnat acele cuvinte ale bătrânului duhovnic: „Dacă crezi, totul intră în rânduială, de la sine”? Părintele n-a vrut decât să îi arate lui Eugen Ionescu faptul că credinta în Dumnezeu nu este o teorie abstractă, oarecare, sau niste cuvinte pompoase. Credinta în Dumnezeu înseamnă încredere si ascultare totale fată de Persoana care este Creatorul si totodată Mântuitorul tău.

Asadar, credinta în Hristos nu tine doar de cuvinte, ci mai ales de niste eforturi de pocăintă constientă si de întoarcere la dorinta si îmbrătisarea lui Hristos, care este Biserica.

Sursă: Mystagogy, The Weblog Of John Sanidopoulos

Traducere din limba engleză de Mihaela Mihăilă, căreia îi mulțumim pentru osteneală.

Will Smith si .... cum poti sa reusesti

Am dat din intamplare peste un filmulet in care actorul Will Smith povesteste ce inseamna pentru el viata, dar mai ales, cum crede ca poti obtine succesul. Mi-a placut foarte mult abordarea lui Smith, de aceea am decis sa v-o impartasesc si voua:

Bucura-te de viata. Fii bucuros ca traiesti, savureaza fiecare clipa. Este decizia ta cum alegi sa vezi viata, dar cel mai bine pentru tine este sa te bucuri de ea cu adevarat.

Maretia exista in fiecare dintre noi. Sunt cine sunt, cred in ceea ce cred. E tot ceea ce conteaza. Oamenii isi complica in mod inutil viata cautand in afara lor ceea ce au deja in ei insisi.

Gandurile pe care le ai te-au adus in punctul in care esti astazi si tot ele te vor duce acolo unde vei fi maine sau poimaine. Ai mare grija deci, ce gandesti! Pune gandurile sa lucreze in favoarea ta, in loc sa le permiti sa te saboteze.

Talentul are nevoie sa fie insotit de abilitati. Cu talentul te nasti, abilitatile le dezvolti pe parcursul vietii prin ore si ore de studiu sau munca. Prin urmare, oricat de talentat ai fi de la natura, nu este suficient. Ai nevoie sa fii extrem de focusat si sa inveti continuu, astfel incat sa fii in fiecare zi mai bun decat ai fost ieri.

Cladeste caramida cu caramida pentru succesul tau. Propune-ti nu sa construiesti un zid, ci sa asezi in fiecare zi cate o caramida. Dar sa o asezi cat poti tu de bine. Fa asta zi de zi, fara exceptie, si in scurt timp vei observa ca ai deja o mare constructie.

Incearca sa aduci valoare oamenilor din jurul tau, grupurilor din care faci parte si in final lumii. Daca nu reusesti ca prin actiunile tale sa faci, macar unei singure persoane din jurul tau, o viata mai buna, mai frumoasa, inseamna ca pierzi timpul.

Fii un exponent permanent al ideii in care crezi cel mai mult. Fii consecvent in viata de zi cu zi ideilor in care crezi. Altfel spus, fa ceea ce predici.

Crezi din toata inima in idealul tau, in visul tau, in ceea ce vrei sa obtii. Atunci cand crezi cu adevarat, nu ai nevoie de un plan B. Existenta lui nu va face decat sa te distraga de la planul A.

Nu e nevoie sa fii realist. A fi realist, spune Smith, e calea cea mai sigura spre mediocritate. La ce iti foloseste deci sa fii realist? Tot ce ai nevoie este sa te programezi mental pentru ceea ce iti doresti sa obtii. Daca ai facut asta, e aproape ca si cum ai fi reusit.

Luarea unei decizii are o putere enorma in raport cu universul. Fa o alegere, ia o decizie, hotaraste ceea ce vrei, cine vrei sa devii si cum o sa faci asta. Din moemntul in care ai facut in mod real si constient aceasta alegere, universul va lucra pentru tine.

Focuseaza-te exclusiv pe ceea ce vrei sa obtii. Da, poate parea dificil, dar pentru a reusi, da orice altceva la o parte si concentreaza-te numai pe ceea ce este important pentru tine. Refuza sa te lasi in vreun fel distras de la planul tau.

Confrunta-ti temerile. Smith spune ca ceea ce il motiveaza cu adevarat in viata este frica. Mai precis, ceea ce il determina sa actioneze, este faptul ca ii este frica sa ajunga vreodata sa se teama de ceva.

Apara-ti visul. Este memorabila in acest sens scena cu el si fiul sau din The Pursuit of Happiness. “Nu lasa niciodata pe cineva sa iti spuna ca nu poti face ceva. Ai un vis, protejeaza-l! Oamenii care nu pot realiza lucruri, iti vor spune tie ca nu poti. Vrei cu adevarat ceva? Du-te si obtine acel lucru. Punct.“

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=q5nVqeVhgQE

ARTA DE A DISTRUGE O TARA- “De ce protestez in strada?!

De ce protestez in strada?!
Dr. HORIA ŞICLOVAN
medic specialist
chirurgie plastica-reconstructiva-estetica
Tel. +4 0720535987
www.bestaesthetic-surgery.com

“De ce protestez in strada?!
Pentru ca in casa, la munca, la telefon, sunt deja ascultat. E vremea sa ma asculte si din strada.
Pentru ca nu mai am nimic de pierdut. Mi-au luat banii, am pierdut casa, copiii sunt la bunici, imi vad sotia o data la trei zile si avem tot mai putine sa ne spunem. Viata noastra, asa cum am gandit-o impreuna, ne-a fost confiscata intr-o zi de joi. Joi, 6 mai 2010, cand un imbecil, care ne asigurase ca nu se va atinge de salariile noastre, iar noi l-am crezut si ne-am ipotecat casa pentru a ne face un cabinet particular, a decis ca suntem prea grasi si ne-a taiat salariile. 25% de la ea, 25% de la mine. In 8 luni am ramas fara casa. Copiii sunt la 300 km departare. In fiecare seara, eu si sotia mea ne cautam adapost pe la colegi si prieteni sau, pur si simplu, dormim fiecare in spitalul in care lucreaza. Nu ne mai privim in ochi, incercand sa ne menajam reciproc, sa il protejam pe celalalt de propria deznadejde. Si facem economie. De haine, de mancare, de zambete, de cuvinte, de proiecte. Nu mai indraznim sa speram pentru ca nu ne mai permitem sa pierdem.Nu ies in strada pentru mine. Eu mi-am invatat lectia. Am 35 de ani si nu mai astept nimic bun de la nimeni. Dar copiii mei nu au 35 de ani. Copiii mei au 3 si 5 ani si nu au gresit cu nimic. Copiii mei au dreptul la o scoala buna, o casa incalzita, haine frumoase si jucarii noi. Copiii mei au dreptul la parintiProtestez pasnic in Piata Universitatii pentru drepturile copiilor mei. Si, cand lupt pentru ei, nimeni nu ma poate opri. Voi, ceilalti, aveti copii?”

ARTA DE A TRAI FRUMOS ,,Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani” Autor: MARIA TIMUC

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(...) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.