LANSARE DE CARTE- arta de a fi femeie, editia 4, editura orfeu2000

Filmare si poze un om de aur si un suflet sublim, Mihai Trandafirescu.

Interviu cu actorul Răzvan OPREA de: Ciprian Marinescu

„Cred că teatrul se face prin simpatie, prin empatie şi printr-un fel de seducţie...”
La a treia colaborare cu regizoarea Alexandra Badea – după „Complexul România” (Teatrul Naţional Bucureşti) şi „Contrôle d'identité” (Teatrul Tarmac de la Villette din Paris) – Răzvan Oprea joacă în producţia Teatrului Foarte Mic „Google, ţara mea”, spectacol care are avanpremiera în data de 11 martie.
Cine eşti în „Google, ţara mea”?
Sunt Răzvan Oprea.
Mai exact?
Spectacolul trebuie să fie unul în care actorul şi personajul sunt unul şi acelaşi. Sigur că poveştile personajelor nu sunt ale oamenilor care joacă, dar cei din distribuţie au legătură cu tema în mod direct – cum e Désirée Malonga, care are un tată congolez şi o mamă româncă. Ideea spectacolului ne-a venit mie, Alexandrei Badea şi Mihaelei Michailov, în timp ce repetam la „Complexul România”. Ne-am propus să arătăm cât de profund discriminatoare este România în relaţiile ei interetnice. Un spectacol care să nu fie militant, tezist, agitator, dar care să facă o constatare a faptului că societatea românească e plină de prejudecăţi, antecedente şi comportamente rasiste. Pentru că e un lucru care cere o atitudine. Spectacolul pune în lumină felul în care românii îi tratează pe cei care nu fac parte din media generală, etnic vorbind. Nu e ca o reclamă antidiscriminare, gen „Jucaţi-vă şi cu copiii ţigani!”, ci ne spune „Uite cam cum gândim!”. Iar asta s-ar putea să sperie. Noi trei, alături de Manuel Pelmuş, care face mişcarea spectacolului, am făcut iniţial un workshop cu actorii tineri din Teatrul Mic în vederea alegerii distribuţiei, dar şi a găsirii firului pe care să meargă dramaturgul în scrierea textului. Am avut surpriza neplăcută să constat că aceşti oameni tineri, din care eu nu mă exclud, prezentau şi ei simptomele de mai sus – susţinând că nu există discriminare în această ţară, că România este ospitalieră cu străinii, bună cu ţiganii, curioasă cu negrii ş.a.m.d. Ceea ce nu-i adevărat. M-a emoţionat că, lucrând la spectacol, colegii mei şi cu mine am dobândit o altă perspectivă asupra acestui subiect.
În „Complexul România” şi în „Google, ţara mea” ai lucrat în echipă cu dramaturgul, în ambele cazuri cu Mihaela Michailov. Ca mod de lucru – în ce măsură resimţi că personajul tău se nuanţează altfel când autorul e la repetiţii, faţă de situaţia în care îţi faci rolul doar cu regizorul?
Contează foarte mult pentru mine să pot actualiza un text, să-l pot manipula. Când textul se naşte acum, situaţia e extrem de fericită pentru actor, care poate negocia cu autorul aspecte care ţin mai puţin de formă şi mai mult de esenţă. Într-un text deja scris, e greu să modelezi discursul ca să ţi-l poţi asuma – mai ales dacă e politic sau social. E mai greu de găsit o piesă gata scrisă care să te reprezinte sută la sută. Nu cred că un actor trebuie să fie doar un artist. Nu cred în arta pentru artă, ci în arta cu angajament.
Joci în al treilea spectacol la Alexandra Badea. Ce stă la baza acestor colaborări care au început în Teatrul Naţional Bucureşti, au continuat la Paris, iar acum la Teatrul Foarte Mic?
Colaborarea mea cu Alexandra Badea a început în anul I de facultate, prin 1998, într-o dramatizare după un rus. În fiecare an de facultate am făcut câte un proiect împreună. Ultima colaborare din şcoală a fost în „Lebensraum”, scos la Casandra – singurul spectacol care s-a jucat într-un circuit deschis publicului, la Braşov şi la Avignon. Apoi a fost o pauză de lucru de câţiva ani, pentru că Alexandra s-a mutat la Paris, iar recent am făcut „Contrôle d'identité”. Asta a inclus pentru mine două şanse extraordinare – de a lucra cu Alexandra Badea la Paris şi de a cunoaşte pe viu un sistem teatral diferit, cel puţin din punct de vedere organizatoric. O altă şansă a fost de a lucra cu coregraful Serge Aime Coulibaly, alături de care am trăit o experienţă profesională extrem de importantă. Apoi, a contat faptul că am jucat în limba franceză. Am lucrat la spectacol într-o formulă cu totul şi cu totul originală, pe o temă care mi se pare incitantă – aceea că oamenii sunt obligaţi să stea la un loc unii cu alţii, dar în momentul în care au trecut de linia de cretă care-i înconjoară, îi condamnăm, îi persecutăm sau chiar îi determinăm să se omoare. În spectacol se citesc câteva articole din Carta Drepturilor Omului. Am observat cu stupoare că majoritatea articolelor care ţin de libertăţile şi drepturile individului sunt încălcate în mod constant şi legiferat. Impactul pe care spectacolul l-a avut la publicul tânăr – un public cu origini mixte – a fost pentru mine tulburător. Desigur, ca şi reacţiile viscerale ale unor cetăţeni... „mai francezi”.
În ce măsură lucrul cu acelaşi regizor te împrospătează sau te „domesticeşte” din punct de vedere actoricesc?
Îmi place să menţin legături cu anumiţi regizori, dar dacă aş lucra în permanenţă doar cu unul sau doi, aş sărăci profund. Nu cred în actorul care colaborează de 30 de ani cu acelaşi regizor. Cred că actorul este în primul rând o personalitate artistică şi abia pe urmă o marionetă. Un rol se negociază cu un regizor, pentru că, odată terminat, el reprezintă produsul amândurora. Şi atunci, e nevoie să mai schimbi partenerul, ca să nu faci aceiaşi copii tot timpul. E unul din motivele pentru care nu cred în companii de genul Ariane Mnouchkine – deşi admir şi respect ceea ce face ea. Cred că timpul acestui tip de abordare artistică a apus. Oamenii trebuie să se mişte, să se cunoască, să respire. Pe mine mă încurcă extrem de tare că în România, dacă nu eşti angajat într-un teatru, nu prea apuci să joci, iar dacă eşti angajat, eşti obligat să joci la cine nu îţi place. Ca şi cum actorul ar fi sculer-matriţer sau inginer.
Eşti mai creativ când între tine şi regizor există o relaţie de prietenie sau dimpotrivă?
E mult spus prietenie, dar cred că teatrul se face prin simpatie, prin empatie şi printr-un fel de seducţie reciprocă. Această relaţie de seducţie există, de exemplu, între mine şi Alexandru Dabija, cu care am lucrat extrem de bine. Pot să spun şi că am lucrat la regizori cu care nu aş mai colabora în viaţa mea, tocmai pentru că a lipsit seducţia de care vorbesc. Magia e foarte importantă. Dar ca să răspund la întrebarea ta aşa cum o înţeleg eu – da, întâmplător sau nu, Alexandra Badea îmi este o foarte bună prietenă, dar în acelaşi timp e regizorul lângă care mă simt cel mai bine.
Resimţi statutul de angajat ca pe o siguranţă nu neapărat profesională, dar socială – şi în ce măsură reprezintă acest aspect o barieră sau o împlinire pentru dezvoltarea ta ca actor?
Faptul că sunt angajat într-un teatru mi-a dat posibilitatea să îmi fac meseria imediat după facultate. Am foarte mulţi colegi care au capotat de mult, şi nu pentru că nu erau buni actori, ci pentru că, din păcate, singura opţiune pe care ţi-o oferă mediul teatral din România este de a fi angajat într-un teatru sau de a nu face nimic. Aş prefera enorm să nu fiu angajat, dar asta e. Nu îmi place că într-o instituţie nu ai posibilitatea să te mişti. Trebuie să ceri foarte multe aprobări doar ca să joci într-un alt teatru. Iar statutul de actor angajat nu oferă siguranţă socială, ci contactul permanent cu mediul. Cu banii pe care îi primesc de la teatru îmi plătesc două treimi din chirie, atât. În acelaşi timp – fără asta, nu e nimic.
Ce proiecte noi se arată?
Deocamdată nici unul. Aş vrea să pun în scenă o piesă şi să devin în mod oficial regizor. M-am întâlnit cu nişte idei în ultima vreme şi mi-ar plăcea să le lucrez cu colegii mei actori. Dar nu vreau să vorbesc încă despre asta.

de: Ciprian Marinescu

Calendarul Pirelli si Karl Lagerfeld

Prânzul cu Karl Lagerfeld: Discutând despre Zei.
De Frédéric Beigbeder
Frédéric Beigbeder: – De ce ai ales tema mitologiei greceşti şi romane?
Karl Lagerfeld: – Pentru că este religia mea favorită: un zeu pentru fiecare ocazie. Sunt politeist: toate religiile din zilele noastre sunt recente, dar eu prefer această mitologie, care nu are legătură cu infernul, cu păcatul (un obstacol pentru fericire), şi cu iertarea. Trebuie să revenim la forma disciplinată a frumuseţii Antichităţii. Simone Weil a spus că Iisus a fost un descendent direct al lui Prometeu – ceea ce a provocat un scandal la vremea respectivă. Iubesc zeiţele, pentru că au fost primele femei emancipate. Au avut dreptul la orice. Divinităţile feminine şi Muzele sunt feministe!
F.B: – De când durează fascinaţia ta faţă de miturile Antichităţii?
K.L: – Primele cărţi pe care le-am citit, pe când aveam 6 ani, au fost Iliada lui Homer şi Cântecul Nibelungilor. În timp ce poveştile germane mă speriau, Homer a avut o mare influenţă asupra mea – este sursa mea de educaţie. Ceea ce e remarcabil la vechiul păgânism este că existau o mulţime de zei, spirite mobile, şi existau şi eroi, semizei, genii şi nimfe… Muritorii erau mai aproape de zei decât sunt în religiile monoteiste. În acele zile nu aveam nici o idee că eu însumi urma să devin un zeu!! (râde)
F.B: – Da, dar atenţie: zeii sunt doar variante uşor perfecţionate ale muritorilor! (râde) Deci scopul acestor fotografii este acela de a înfiinţa o nouă religie? După ce îl priveşti, aş vrea să spun că acest calendar mi-a insuflat credinţa în zeităţile Olympului – am fost convertit pe loc!
K.L: – Lăsând gluma la o parte, modernitatea mitologiei constă în dragostea sa pentru tinereţe, în cultul pentru corp şi în acceptarea dorinţei în absenţa pedepsei divine, precum şi în tributul permanent adus Naturii. Există o etică a frumuseţii civilizaţiei greco-romane pe care noi am pierdut-o în zilele noastre.
F.B: – Înainte de a fi selectat de către Pirelli pentru realizarea ediţiei din 2011, cunoşteai calendarul Pirelli?
K.L: – Da, în special cel realizat de Avedon (1995), pe care l-am adorat. Era erudit, dar şi sexy şi simplu. De asemenea, sunt un fan al lui Sarah Moon – a fost prima care şi-a arătat sânii la 72 de ani. Ea emana o poezie deosebită.
F.B:- Ce înseamnă Pirelli pentru tine?
K.L: – Este un producător de cauciucuri care şi-a creat imagine prin aceste calendare – nu le poţi cumpăra şi asta le împrumută o aură de mister. Este o formă de marketing viral care a luat-o înaintea vremurilor sale. Când au început, era destinat mecanicilor şi şoferilor de camioane! Dar au devenit în scurt timp un obiect de referinţă în lumea artei.
F.B: – Povesteşte-mi câte ceva despre cele 3 zile de filmare. Unde aţi fost?
K.L: – În studioul meu din Paris, în Rue de Lille. Am ales câţiva prieteni pentru şedinţe – am dorit doar femei care să se simtă în largul lor cu mine. Am făcut o listă cu amicele pe care le cunosc, căci refuz să dezbrac pe cineva care nu e de acord cu asta! Şi nu, nu există fete minore!!
F.B: – De ce fundalul negru?
K.L: – Mi s-a părut că pune în evidenţă nudul; iluminează frumuseţea corpului prin contrast.
F.B: – De ce alb şi negru în locul culorii?
K.L: – Un pic de alb şi negru a fost tonic, şi a marcat şi o schimbare faţă de iluştrii mei predecesori, iar în viaţa reală eu însumi prefer alb şi negrul!
F.B:- Este adevărat că modelele au fost deosebit de receptive în timpul şedintelor foto pentru calendarul Pirelli?
K.L: – Studioul meu este aseptic: numai muncă şi atât. Nu e nimic ceţos aici. Ce îmi place la miturile greceşti este că ei nu au nevoie de ciorapi plasă şi de dantelă pentru a se excita: totul este carnal, fără zorzoane. Tocurile înalte şi jartierele… Helmut Newton s-a ocupat de asta mai bine ca mine.
F.B: – De ce Julianne Moore o interpretează pe Hera?
K.L: – Mi-am dorit neapărat o actriţă ca soţie a lui Zeus şi mamă a zeilor Olimpului. Julianne este o femeie frumoasă– mai maternă decât tinerele fete de sub măslini. Îmi este o prietenă foarte dragă. A ştiut că nu riscă nimic cu mine – că nu va exista nicio altă publicaţie paralela cărora să le vând pozele pe sub mână!
F.B: – Da? Vrei să spui că nu există copii secrete de uz privat?
K.L: – Haide, Frédéric! Asta nu mai e mitologie. Priveşte la statuile antice: nu sunt niciodată obscene – cu excepţia Pompeiului, dar acolo e un bordel!!
F.B: – Ai creat obiecte, instrumente şi accesorii special pentru şedinţa foto.
K.L: – Stéphane Lubrina şi George Cortina au creat brăţările, armele şi scuturile. Peter Philips a lipit frunze din aur pe piept. Nu am vrut să creez un fel de efect de “carnaval al bucuriei” sau costume teatrale. Deci am creat colierele, accesoriile din aur pentru sexul masculin, banderolele, o mică bufniţă, un coif din plexiglass…
F.B: – Ţi-ar fi plăcut să trăieşti în Antichitate?
K.L: – Nemurirea şi un fizic perfect? Cine nu şi-ar fi dorit?!

Interviu luat pe 15 octombrie 2010 la casa lui Karl Lagerfeld din Paris.

FILME DE SUCCES, FILME PLINE DE SIMBOLURI – MATRIX- Andy Wachowski, Larry Wachowski

Anumite filme şi anumiţi regizori au avut un succes internaţional foarte mare. De ce? Răspunsul este simplu, dar şi complicat, în acelaşi timp, deoarece au folosit simbolurile şi gândirea simbolică, într-o succesiune logică, adică Artă Obiectivă?
Publicul este însetat de acea artă care să-l readucă în lumea simbolurilor, care să-l poarte într-un domeniu familiar sufletului său, cel al lumii simbolurilor, lume în care ne tot învârtim zilnic, dar despre care ştim atât de puţin.


MATRIX- Andy Wachowski, Larry Wachowski
Ce este Matrix? nca nu avem raspunsul complet la aceasta intrebare. Urmatoarea ar fi: Cine a creat Matrix? Raspunsurile te conduc catre noi posibilitati - si catre un destin care trece de la revelatii la Revolutii.

Biografie Andy Wachowski - Uniunea a doi frati nu poate sa dea nastere decat la lucruri bune. Acesta este si cazul lui Larry si Andy Wachowski. Ei au creat o viziune ce a revolutionat abordarea moderna a genului SF - actiune in cinematografie. Chiar daca conceptul lor nu a fost in totalitate original, cu remarcabilul lor talent au combinat intr-un stil desavarsit actiunea si SF-ul intr-un film ce a ajuns apoi sa fie copiat, parodiat si discutat mai mult decat oricare alt film din istoria de gen - Matrix (1999).
Nascuti la Chicago, dintr-un tata om de afaceri si o mama ce lucra ca asistenta medicala si pictorita, Larry si Andy si-au exersat de timpuriu talentul creativ prin meditatii asupra perceptiei curente a realitatii incercand sa gaseasca noi si originale variatii de perceptie. Dupa doi ani petrecuti la colegiul Bard, Larry a renuntat la studii, si s-a apucat sa lucreze alaturi de fratele lui ca pictor si dulgher, timp in care se apucase sa scrie o serie de povestioare comice, ca o completare ...
Matrix (The Matrix - Matricea) este un film ştiinţifico-fantastic regizat şi scris de fraţii Wachowski (Andy şi Larry) şi lansat în 1999 pe marile ecrane. El are ca temă principală idea că oamenii trăiesc într-o lume virtuală, creată de inteligenţa artificială, în urma războiului purtat între oameni şi maşini. Filmul conţine numeroase referinţe la subcultura hacker şi cyberpunk, precum şi la diferite ideologii religioase şi filosofice. A câştigat patru premii Oscar la categoriile tehnice şi a avut doua urmări: Matrix Reloaded şi Matrix Revolutions, ambele lansate în 2003.
Motto: "Nu eşti cel mai puternic când crezi aceasta, ci când o ştii..."
Actiunea se petrece in anul 2070. Neo lucreaza ca functionar la o companie. Programatorul IT Thomas Anderson duce o viaţă secretă de hacker sub pseudonimul "Neo". Vrea să afle răspunsul la întrebarea "Ce este Matricea?".
Incercand sa afle semnificatia acestui termen, el o va cunoaste pe Trinity, care il duce intr-o lume necunoscuta, in care sa poata afla adevarul.
Aici, Neo face cunostinta cu Morpheus, care ii va dezvalui un adevar cutremurator: Ceea ce pare real in viata oamenilor, nu este altceva decat imaginatia lor, ei fiind victime ale unui program ce creeaza o realitate virtuala.
Filmul este o metafora creata din imbinarea geniala a unor simboluri cunoscute, dar aceasta este metafora, imbravcata in simboluri, a vietii noastre, a ceea ce ar trebui sa fie viata noastra.
Cateva din simbolurile folosite in film explicitate.In Matrix nu e vorba de religie, ci mai degraba de niste simboluri folosite intr-un scop anume.
1. Personajul principal din Matrix este numit Thomas Anderson, aluzie la Toma din Biblie, iar Anderson tradus mot a mot inseamna "fiul omului", referire la Isus.
2. Personajul Choi (cel care cumpara un soft piratat de la Neo, si care il ia cu el la discoteca) ii spune lui Neo: ""Hallelujah. You're my savior, man. My own personal Jesus Christ."
3. Numele "NEO" este o anagrama a cuvantului "ONE" (cred ca nu trebuie explicat cine este The One in acest film) Cel promis va veni in aceasta lume (virtuala) doar dupa ce moare (in camera 303). Cand Neo moare, isi revine dupa 72 secunde (3 zile inseamna 72 de ore... referire la Isus).
4. Lumea virtuala reprezinta lumea noastra, din care trebuie sa scapam pentru a ajunge la iluminare (este o filosofie budista straveche).
Si mai sunt si multe alte referiri la diverse religii (ex. Morpheus este zeul grec a viselor, Trinity, etc...)

Aceste simboluri (nu numai crestine) sunt folosite in film pentru a accentua povestea, pentru a da satisfactie omului ca recunoaste un element sau altul. Fratii Wachowsky sunt niste scenaristi foarte destepti, au stiut ce trebuie sa "insinueze" in Matrix pentru a-l face un succes.
Sa determini valoarea unui diamant ceri parerea unui expert.
Sa descoperi gustul unui vin vechi trebuie sa ai calitatile unui degustator.
Sa simti bucurie cand vezi un film, sa te determine sa zici ca "Placerea de a vedea un film este ca si cand ai avea un vis placut ziua" este o ocazie rara.
De ce MATRIX?
Pentru ca odata cu Matrix s-a nascut un standard dupa care se vor judeca toate filmele sf care vor urma.
Adio robotei, lasere, monstri care colonizeaza Pamantul, urmariri cu navete etc. Intram in alt univers: lumi paralele, lumi create special, programe virusate sau nu etc.
Matrix este imbinarea perfecta intre un subiect inovator, cu un potential urias (de aceea a fosta anuntata trilogia) si efecte speciale deosebit de spectaculoase.
Distribuţia
* Keanu Reeves (Neo) - personajul principal al filmului. un hacker care descoperă că lumea în care trăieşte este o simulare.
* Laurence Fishburne (Morpheus) - mentorul lui Neo şi căpitanul navei Nebuchadnezzar
* Carrie-Anne Moss (Trinity) - ofiţer pe nava lui Morpheus, care va dezvolta o relaţie romantică puternică cu Neo.
* Hugo Weaving (Agentul Smith) - un program de pază al Matricei care ia forma unui agent guvernamental.
* Joe Pantoliano (Cypher) - un membru al echipajului lui Morpheus care îl trădează pentru a se întoarce în Matrice şi a duce o viaţă fără griji.
* Julian Arahanga (Apoc) - tehnician al echipajului.
* Anthony Ray Parker (Dozer) - pilot al navei, un om născut în rezistenţă
* Marcus Chong (Tank) - fratele lui Dozer, operator al programului de antrenament.
* Matt Doran (Mouse) - programator tânăr al echipajului.
* Gloria Foster (Oracolul) - program exilat din sistem, deghizat sub forma unei femei de culoare, care îi ajută pe oamenii liberi cu previziunile şi înţelepciunea ei.