arta masajului

Masajul este o arta. O arta fara origini exacte, dar parca special creata pentru o lume stresata si stresanta, cu alte cuvinte, pentru lumea in care traim. Este bazat pe un "simt" special, intrecindu-l pe cel tactil, de a "vedea" cu miinile, de a destresa si de a vindeca prin atingere.
Vindecarea prin atingere cu palmele (traditie China) se bazeaza partial pe efectele curative ale radiatiilor IR naturale.
Masajul este unul dintre primele si simplele mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferintelor, dupa unele documente constatindu-se ca acesta este practicat de chinezi de peste 3.000 de ani. Medicii greci au fost primii specialisti care au recomandat si fundamentat practicarea masajului in mod stiintific. Evul mediu este perioada care a frinat evolutia stiintelor, mai ales a acelora care priveau ingrijirea corpului, care era desconsiderata de dogmele religioase. Practicarea exercitiilor fizice si a masajului a decazut. In popor, totusi, masajul si-a pastrat importanta si s-a transmis prin traditie, din generatie in generatie.
Se atribuie masajului o origine magica, pentru ca la unele popoare manevrele erau insotite de cuvinte si gesturi ritualice, de descintece. Vechii indieni isi ungeau corpul cu uleiuri aromate si se imbaiau in apele fluviilor socotite sacre. Masajul poate sa stimuleze sau sa calmeze, in functie de ritmul si de profunzimea atingerii. Atenueaza tensiunea, stresul, calmeaza durerea, relaxeaza muschii incordati sau indeparteaza starea de apatie. Dar, mai presus de toate, creeaza o stare de bine.
În antichitate, pentru medicii greci si romani, masajul reprezenta unul din principalele instrumente de vindecare si de calmare a durerii.
În sec. al V-lea î.e.n. Hipocrate, „parintele medicinii”, scria urmatoarele: „Medicul trebuie sa se priceapa la multe lucruri, dar mai ales la masaj. Deoarece masajul poate pune la loc o articulatie luxata sau poate relaxa o articulatie rigida.”
Plinius, cunoscutul terapeut naturist, beneficia în permanenta de masaj ca tratament pentru astma, iar Iulius Cezar, care era bolnav de epilepsie, era zilnic masat din cap pâna în picioare pentru a-i usura nevralgia si durerile de cap chinuitoare.
Dupa caderea Romei, în sec. al V-lea e.n., medicina s-a dezvoltat putin în Europa, studierea si dezvoltarea scrierilor clasice ramânând pe seama arabilor.
Avicenna, filozoful si medicul arab din sec. al XI-lea, nota în lucrarea sa „Canon” ca telul masajului este „eliberarea substantelor blocate în muschi din cauza oboselii si a lipsei de miscare.”
În Evul Mediu european placerile corpului erau desconsiderate, de aceea au existat putine preocupari în ceea ce priveste masajul. În sec. al XVI-lea însa, practica masajului a reînviat în primul rând datorita activitatii medicului francez Ambroise Paré.

Mai târziu, la începutul sec. al XIX-lea, suedezul Per Henrik Ling a dezvoltat tehnica numita azi masajul suedez si care este de fapt o combinatie între exercitii fizice si spirituale chinezesti, egiptene, grecesti si romane.
În 1813 universitatea din Stockholm a introdus pentru prima data în programa de învatamânt masajul, iar mai târziu masajul a început sa fie tot mai mult utilizat în institutii si statiuni balneare de pe întregul continent.
În zilele noastre efectul terapeutic al masajului si-a redobândit recunoasterea bine-meritata si este tot mai popular atât între specialistii cât si printre amatorii din lumea occidentala.
În lumea orientala, utilizarea în scopuri terapeutice a tehnicii masajului a fost întotdeauna mai apreciata decât în vest si a fost o preocupare permanenta înca din timpuri stravechi. Cauza atitudinii diferite a lumii vestice si estice fata de masaj poate fi în revolutia stiintifica, care a aparut cu aprox. 250 de ani în urma în occident. Ca urmare a aparitiei noii stiinte, au fost declarate nestiintifice conceptiile mai vechi, care stabileau legaturi între corp, minte si suflet si cu timpul corpul uman a început sa fie considerat o masinarie complexa, a carui întretinere si tratare poate fi facuta doar de specialisti cu înalta calificare, adica de medici.
Prin masajul de relaxare si cel special pentru drenajul limfatic, corpul este ajutat sa elimine toxinele, conducind la imbunatatirea circulatiei singelui si a limfei. Reducerea
tensiunii musculare prin masajul de relaxare este in strinsa legatura cu inducerea unei stari mentale pozitive, micsoreaza anxietatea si depresia, creste capacitatea de concentrare si creeaza stari de relaxare profunda, inlatura somnolenta din timpul zilei si insomnia. Masajul anticelulitic, in schimb, se efectueaza mai profund, mai puternic si este foarte eficient in remodelarea tesutului adipos, netezind zonele afectate de celulita. Reflexoterapia este un masaj executat pe extremitatile corpului (mina, picior), in scopul reechilibrarii circulatiei sangvine si limfatice, imbunatatirea activitatii organelor interne si a metabolismului, precum si cresterea capacitatii imunitare a organismului.
Masajul, fie cel de relaxare, anticelulitic, reflexogen sau limfatic, trebuie combinat cu o alimentatie corespunzatoare, cu exercitii fizice, plimbari, evitarea situatiilor care pot provoca stres psihic sau fizic, intr-un cuvint, cu un stil de viata sanatos.