Un articol realizat, dupa Natyashastra, celebrul tratat de arta hindusa, a carei traducere in limba romana,din limba sanskrita, a fost realizata de Amita Bhose, cu introducere de Constantin Fagetean.
"În arta obiectivă, veritabilă, nimic nu este accidental, totul este matematic. Artistul ştie şi înţelege mesajul pe care vrea să-l transmită şi opera sa nu poate produce o anumită impresie unui om şi o impresie complet diferită altuia - asta în cazul unor persoane aflate pe acelaşi nivel de conştiinţă."- George Ivanovitch Gurdjieff
Teatrul Indian s-a bucurat de o atenţie deosebită din parte celor ce studiau sanskrita încă de la începutul studiilor de indianistică, adică în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, dar a avut un impact şi asupra publicului european. Existenţa unui tratat de artă dramaturgică era cunoscută specialiştilor, din referirile altor texte, însă acesta se considera a fi pierdut.
În forma actuală, Natyashastra este atribuită înţeleptului Bharata-Muni. Versiunea care s-a păstrat este cunoscută sub numele de SATSAHASRI (Tratatul alcătuit din 6000 de strofe), iar autorul său este menţionat în lucrările dramaturgice ulterioare ca SATHASRIKARA – alcătuitorul lui SATSAHASRI. Tradiţia indiană menţionează existenţa unui tratat mai amplu, numit NATYAVEDA, ce cuprindea 12000 de strofe fiindu-i atribuită lui Adibharata (primul Bharata) sau Vrddhabharata (Bharata cel bătrân). Alte surse menţionează existenţa unei lucrări şi mai ample numită GANDHARVA- VEDA (Tratatul zeilor sau VEDA către Zei) ce avea 36000 strofe.
În sec. X-XI d.H., Abhinavagupta, faimosul comentator, deşi susţine că Natyashastra este opera unui singur autor, Bharata, recunoaşte, în tratat, convergenţa a trei şcoli de dramaturgie diferite, reprezentate de Brahma, Sadashiva şi Bharata. Comentariul său, care s-a păstrat, până în zilele noastre se numeşte NATYAVEDA-VIVRTTI sau ABHINAVABHARATI. Abhinavagupta ilustrează definiţiile termenilor poetici cu exemple din lşiteratura sanskrită, oferă citate din alţi comantatori, dar îşi expune şi propria concepţie estetică şi filozofică, dezvoltând într-un pasaj celebru teoria despre experienţa estetică – Rasa.
Bharata înseamnă şi actor, iar Bharata putea fi un reprezentant al breslei actorilor, probabil un erudit în arta dramatică, ce a sistematizat şi a unificat practicile existente în domeniu, realizând un manual de artă.
În alte texte se menţionează faptul că înţeleptul Bharata a fost inspirat de zei în momentul în care a scris acest tratat, adică NATYASHASTRA este un tratat ce a fost inspirat prin revelaţie directă de Shiva, înţeleptului Bharata.
Un text fundamental pentru Natya este Gandharva Veda, o anexă la Sama Veda. În acest text se spune că Natya a fost revelată pământenilor de apsaras, dansatoarele celeste de la curtea lui Indra. Incantaţiile făcute de vechii Rishi către apsaras au ajutat ca Natya să ajungă în lumea fizică.
Se poate afirma că Natya (NATYASHASTRA) are origini divine, dar le-a fost iniţial revelată Rishi-lor, Înţelepţii Iluminaţi, în meditaţii. De aceea se poate spune că pentru vechii Rishi aceasta era o cale directă de comuniune şi înţelegere a energiilor unoiversale, adică Yoga. Termenul de Natya Yoga apare prima dată în Gandharva Veda.
Natya Yoga este un tip de yoga integrală care vizează iluminarea spirituală şi transformarea completă a fiinţei umane: corp, inimă, minte şi suflet. Majoritatea elementelor de Natya Yoga pot fi descoperite în dansul classic Indian Bharatanatyam, care este considerat ca fiind de fapt Yoga Dansului.
În acest context, putem să ne întoarcem la problematica originii teatrului indian. Natyashastra atribuie teatrului o origine divină –Teatrul a fost făurit de însuşi Brahma(Aspectul de Creator- al trinităţii hinduse), autorul întregii creaţii.
Mitul apariţiei teatrului poate să ofere semnificaţii noi manifestării artistice: capacitatea manifestării artistice este considerată a fi o latură esenţială a naturii umane, fie că joacă pe scena mare a vieţii sau pe scena mică a teatrului, fiind un dar divin încredinţat oamenilor de către Creatorul lor. Se spune că teatrul nu a apărut în Epoca de Aur a omenirii, ci abia odată cu începutul decadenţei societăţii, de aceea a foes numit şi cea de-a 5-a Veda, cu rol de repermoral educativ, cea destinată educării castelor inferioare ce nu aveau acces la Scripturi, dar şi oamenilor stăpâniţi de patimi, incapabili să se desprindă din dualitatea plăcere-durere. Deşi se consideră că toate elementele teatrului au fost adunate de Brahma din cele 4 VEDA, materialul cel mai folosit în spectacolul dramatic sunt pasiunile, emoţiile, umane cu tot ceea ce implică ele.
Teatrul, de inspiraţie şi origine divină, a fost încredinţat oamenilor spre a-l pune în practică şi a se întoarce, astfel, la condiţia divină, extaz, rasa sau catharsis, adică dincolo de dualitate.
Natyashastra defineşte spectacolul dramatic, ca o modalitate de imitare (anukrti) a tuturor faptelor şi stărilor sufleteşti prezente în lume, fie că aparţin zeilor, demonilor sau muritorilor.
Imitaţia din Natyashastra este diferită de binecunoscutul mimesis din tradiţia greacă, deoarece aici se imită doar stările emoţionale (bhava), intriga servind doar ca o structură ce permite atingerea obiectivului artei, care în teatrul indian este atingerea savorii estetice RASA. Evoluţia scenică fiind plină de gesturi şi înţelesuri simbolice care se succed cu o mare repeziciune, iar această parte nu poate fi imitată, ci studiată, învăţată, asimilată, înţeleasă. Natyashastra este, de fapt, un tratat de reguli, convenţii, gesturi care trebuie înţelese şi studiate. Se poate spune, din această cauză, că acest tratat de teatru este ABC-ul în orice manifestare artistică.
Întregul ansamblu de reguli, convenţii teatrale, gesturi, conduc la transmiterea unui sens, binecunoscut de la început, care face să culmineze cu Rasa, savoarea estetică, experienţa delectării spiritului cu manifestarea artistică. Teoria Rasa-elor este una dintre cele mai însemnate contribuţii ale tradiţiei indiene în domeniul esteticii.
Natyashastra este un compendiu practic, nu dezvoltă o filozofie a artei, dar deşi se poate considera ca fiind un ABC-dar al artei, este necesară o cunoaştere spirituală şi o înţelegere superioară a fenomenului artistic, ceea ce ulterior se va reflecta şi în cunoaşterea superioară a vieţii, sau invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu