SCULPTURI CARE DANSEAZĂ

Recunoscând legătura dintre cele 2 arte şi premisa necesară analizelor specifice ale sculpturilor în care sunt prezentate posturi de dans: sculptorul care în epoca medievală îţi lua responsabilitatea de a reprezenta pe pereţii templelor figura unei apsaras – dansând, nu doar că observase în interiorul templului devadasi-urile dansând pe parcursul a numeroase ceremonii, dar cunoştea mai întâi legile de bază ale mişcării posedând un limbaj tehnic care are multe aspecte comune cu acel dans.
Istoricii au multe elemente de reţinut din reprezentările sculptate pe temple care au o destul de mare acurateţe pentru a putea lansa o idee de creştere şi dezvoltare a dansului indian acolo unde nu există o istorie scrisă a dansului, considerându-le documente vii ale adevăratei naturi a mişcării şi a stilizării acesteia pe parcursul diferitelor perioade istorice.
În opera lui Vatsyayan, o autoritate în materie de studii de dans indian, găsim un amplu excursus, de reprezentări sculpturale analizate în termenii de mişcări de dans pentru a demostra, prezenta, cum tehnica unei arte poate fi aplicată pentru a analiza produsele finite ale unei alte forme artistice.
În primul rând este necesar să distingem între anumite sculpturi în care se pot distinge anumite elemente vizibile ca mişcări de dans si reprezentări propriu zise. La modul general putem afirma caracteristica care le diferenţiază pe cele secundare de primele, este poziţia ksipta a genunchilor, în care vârfurile picioarelor, din poziţia naturală frontală, sunt îndreptate lateral iar genunchii se îndoaie cât mai mult posibil fără a ridica tălpile de pe pământ.

Această modificare de bază a posturii corpului caracterizează, cu minime variaţii locale, aproape toate stilurile de dans din India – în Bharata Natyam se numeşte ardhamandali – trebuind să fie o prerogativă a dansului în templele cele mai vechi, deoarece a fost prescrisă de Natya Shastra pentru execuţia ]n dansul tandava, din care se face în general aspectul nrtta (dans pur) a dansului indian.