Amita Bhose, o mare femeie şi un mare spirit al Indiei, ne-a făcut mari cadouri spirituale nouă românilor. Cel mai mult s-a vorbit despre iubirea ei faţă de marele geniu al poeziei româneşti - Eminescu, dar s-a vorbit foarte puţin despre traducerea pe care a realizat-o împreună cu fostul său student, Constantin Fageţan.
În 1997 la Editura Ştiinţifică apare Natyashastra, tratat de arta dramatica, o enciclopedie a artei si culturii antice a Indiei, ce a stat la baza intregii evoluţii ulterioare a artelor indiene. Această traducere din sanscrită a inceput-o in 1987, împreună cu fostul său student, Constantin Fageţan, iar in momentul morţii sale, traducerea se afla intr-un stadiu avansat, fiind ulterior finalizată de colaboratorul său.
Amita Bhose s-a născut în India la 9 februarie 1933 la Calcutta, India. A absolvit Facultatea de Chimie, Fizică, Matematică a Universităţii din Calcutta, dar în activitatea sa ulterioară aceste studii se regăsesc, în modul sublim şi inspirat în care a reuşit să facă legături între cultura indiană şi alte culturi occidentale, gandirea sa, educata si logica, i-a conferit posibilitatea de a face conexiuni foarte precise.
Uimitoare este iubirea ei faţă de cultura şi literatura română. Ea a fost cea care l-a tradus pe Mihail Eminescu şi l-a oferit culturii indiene.
În august 1969 apare la Calcutta traducerea poeziilor lui Eminescu: Kavita (Poezii). Despre aceasta ea spune simplu: "Scopul meu n-a fost sa obţin neapărat o traducere fidelă a corpului compus din cuvinte, ci să inţeleg mai bine spiritul poeziilor, să pătrund in profunzimea lor enigmatică şi ispititoare, să trăiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. [...] Traducerea lui Eminescu n-a reprezentat pentru mine un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic; ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică pe care nu ştiu cum s-o definesc." Volumul cuprinde 35 de poezii ale lui Eminescu, tălmăcite in bengali şi insoţite de o scurtă introducere in viata si opera poetului. Este prima traducere a lui Eminescu in India şi a doua in Asia.
A fost primul filolog indian care s-a ocupat de limba română, şi nu a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti şi să aleagă intre conotaţiile lor specifice din diferitele texte pe care le-a tradus şi le-a interpretat.
"După moartea tatălui meu, în 1971, - a afirmat ea - m-am intors in România ca să caut un ungher de afecţiune in mijlocul poporului român."
În 1972 i se oferă un curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea Bucuresti, Catedra de limbi orientale. Va preda numai in română. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea in bengali a lui Eminescu.
La Catedra de limbi orientale, redactează un Curs de bengali, dar datorita lipsei unei masini de scris cu caractere bengaleze, scrie caligrafic, ajutată de studenţi, un întreg curs - ca şi pe următoarele, de altfel -, pentru a fi multiplicat, deoarece tipografiile nu dispunea nici ele de caracterele limbii respective.
În 1978 începe să predea la Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti, cursuri practice de sanscrită şi bengali, precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică indiană.
Pentru că nu exista nici un curs scris de limba sanscrită, a fost nevoită să reia munca sisifică, pe care a depus-o pentru limba bengali, şi pentru limba sanscrită, deoarece, nu exista o tradiţie in acest sens. A redactat, ulterior, un manual de limba sanscrită (de aproximativ 300 pagini). Şi cu toate că o asemenea lucrare nu există in nici o alta limbă europeană, manualul a rămas în faza de manuscris.
În prefaţa cărţii, Eminescu si India, Editura Junimea, din laşi, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga remarca: "Este pentru prima oară, şi momentul mi se pare incărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminesciene, judecând, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a Răsăritului."
Bineînţeles că activitatea Amitei Bhose este cu mult mai amplă decât am prezentat în aceste rânduri, însă ceea ce uimeşte este marea sa dragoste pentru spiritul eminescian, care reprezintă, de fapt, spiritual românesc authentic, pe care-l regăseşte simbolic şi în tradiţia indiană, de fapt, în tradiţia universală.
La 24 octombrie 1992 s-a stins din viaţă, într-un spital din România, acest mare spirit pe nume Amita Bhose, care a lăsat o moştenire foarte mare culturii româneşti, dar şi celei universale. Ea a fost cea care a creat o punte directă, un pod cultural peste tradiţie şi spiritualitate, între limba română, limba bengali şi limba sanscrită, dar şi între cultura românească şi cultura indiană.
Despre Natya Shastra s-a spus şi s-a comentat foarte puţin deoarece, la fel ca şi celelalte Shastra, ale Indiei, este scrisă într-un limbaj criptic, simbolic. Valoarea acestui tratat este inestimabilă, deoarece, ca orice Shastra, din tradiţia hindusă, ea este o revelaţie. Marele Zeu Shiva, Shiva Nataraja, Shiva, marele dansator cosmic, l-a inspirat pe Înţeleptul Bharata (actor în limba sanscrită) să scrie acest Tratat de artă, pentru ca omenirea să poată păstra o cunoaştere spirituală foarte exactă, care putea fi transmisă în mod simbolic şi metaforic maselor largi.
Pentru a pătrunde în spiritul acestei cărţi este necesară folosirea cheii simbolice, deoarece altfel e doar o accesare a literei cărţii, dar nu şi a spiritului său.
În acest tratat fundamental al artei se află multe chei care pot oferi soluţii pentru combaterea decadenţei artei contemporane. Din studiul acestui tratat se poate concluziona că arta sacră, arta revelată oamenilor de către marele zeu Shiva, se bazează pe reguli foarte stricte, pe mişcări foarte precise. În urma studierii acestui tratat se poate spune că arta sacră este geometrie sacră transpusă şi aplicată pe corpul uman, sau mai simplu NATYASHASTRA este abc-ul artei sacre.
Cuvântul dans în contextul cultural Indian face trimitere la o realitate mult mai complexă decât cea la care face trimitere cultura europeană, occidentală în speţă. În India şi în cultura orientală nu există o dihotomie între dans şi teatru, deoarece cele două forme se află într-o foarte strânsă conexiune, iar pentru a descrie mai corect realitatea teatrală indiană este necesar să vorbim despre arta teatrului şi dansului.
Dansul clasic Indian, poate fi considerat ca un limbaj exact de transmitere a unei cunoaşteri spirituale. Acest limbaj este matematic şi funcţionează după măsuri şi acorduri exacte. Fiecare mişcare are locul său precis, durata sa, greutatea şi încărcătura sa. Combinaţiile şi secvenţele de mişcare sunt calculate matematic. Posturile şi atitudinile sunt aranjate într-o succesiune ordonată astfel încât să producă un efect definit, emoţii predeterminate, adică ceea ce se numeşte artă obiectivă, sacră. În crearea acestor mişcări, fiecare detaliu are un înţeles, cel mai mic element este esenţial şi trebuie să se ţină cont de el, nimic nu rămâne la întâmplare. Există doar gesturi posibile, ritmuri şi posturi care reprezintă o situaţie de viaţă cosmică sau umană, de aceea, dansul sacru este sinonim cu spiritul dansului vieţii.
În forma sa sacră, dansul este un limbaj care reuneşte corpul, sufletul şi mintea …Pentru întreaga lume, dansul sacru, spiritual, a fost, este şi va fi întotdeauna, un limbaj universal al mişcării care vorbeşte prin culturi şi civilizaţii spiritului din noi. Este remarcabil că limbajul dansului şi vocabularul său au continuat să existe de-a lungul secolelor. Dansatoarele de dans clasic indian folosesc şi astăzi regulile din străvechiul tratat de teatru Natyashastra cu o mare ardoare.
Iată, de ce se poate numi NATYASHASTRA- abc-ul sau matematica artei sacre.
BIBLIOGRAFIE
1. AMITA- BHOSE, Bibliografie, India - dragostea României, amitabhose.net
2.Natyashastra, tratat de arta dramatica, Editura Ştiinţifică, 1997
3.AMITA- BHOSE, Eminescu si India, Editura Junimea, laşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu