Despre dans

Dansul este o totalitate de miscari plastice, de gesturi si de pasi, care se executa succesiv in ritmul unei muzici anumite, exteriorizandu-i continutul emotional.
1 Poate fi o manifestare artistica (dansul popular; profesionist) sau o forma de distractie in societate: (dans de salon). Evolutia artei dansului reprezinta in indelungat proces istoric – cultural, de la dansurile vechi ale omului primitiv, care erau niste imitari ale miscarilor caracteristice unor procese de munca, pana la formele complexe ale artei coregrafice contemporane. Dansul a atins o inalta perfectiune artistica in antichitate. S-a afirmat, privind corelarea biofizica a dansului, raportata la facultatile diverse ale corpului uman ca sunt opera naturii .
Natura plasmuieste singura, ia insasi dintr-odata cum isi fac muntii vii izvoarelor (Lucian Blaga – “Zamolxis”). In aceasta directie va trebui considerata evolutia corpului omenesc, in desfasurarea de timp, strabatand intregi epoci existentiale, implicand toate aceste conditii de schimbari exterioare ale modului geografic cit si a conditiilor de intretinere , care vor influenta favorabil sau nu, determinarea dezvoltarii aspectului fizic si viitorul model spiritual al speciei.
Dansatorul multimilenar nu dansa pentru a dansa, el se supunea necontenit scopului ritual ca facand parte din starile extazului (de induplecarea sau lupta contra vanatului, de exorcizarea raului pe care il credea ca spirit ce-l poate domina). Dansul mimetic va recapata, in tulburatoarea sa miscare, un mod creator propriu exprimarii multe seculare de forta aspre si tenace. De fapt miscarile corpului se prezinta de factura unei actiuni cu reflex frust muschiular, dansul primar angajat dinamic se mentine ca expresie dusa pana la capat. De indata ce va recastiga in timp abilitatea completa, primitivul dansator – mim inregistreaza o deprindere mai accentuata. “Dansul mimetic” va influenta firea omului primar si va lasa o initiativa individuala , care poate ajunge dominanta in cadrul gruparii tribale, datorita unei imaginatii de expresivitate, mediata de dansatori.

Sub bataia pasilor si a salturilor executate, ei simt stapanirea solului, ca si cum pamantul le-ar apartine de totdeauna. La toate acestea, participa coloritul fantastic al mastilor, din ce in ce mai sugestiv compuse, asociate de dansatorul mimetic, ingrijit modelate, cu mare putere de expresie. Adaugam acompaniamentul exaltat de voci si cvasi – instrumentale rudimente ale unui frematator ritm sonor (nu apar formele primordiale ale muzicii)\, pentru a incheia schitarea acestui tablou, in care gesturile exprimau semnificat clocot unic de viata. Dansul primordial nu va lipsi din dinamica ritmica a acestui complicat angrenaj al arsenalului mimetic, de aparatura arhetipala, ce exista ca stare fundament a progresului, dar si ca un efort de transfigurare continua, fiind integrate in viata omului la nivelul stadiului sau primordial.
“jocurile, dansurile disciplineaza instinctele si le impun o existenta institutionala … ele educa , fertilizeaza si vaccineaza sufletul impotriva virulentelor …”.

Tot astfel, fortele germinatoare ale dansului mimetic, vor contribui ca parte afectiva, la viata comuna a umanitatii primordiale, de-a lungul unor procese pesistente, pe de alta parte la nevoia practica a scopului spiritual de ritualitate, din care se va destinge sentimentul estetic de emancipare a tendintelor transformatoare si care vor desemna formularea viitoare a dansului ludic, iar apoi descoperirea mai departe a elementelor profane in cultura primitiva, caci miscarile isi vor perfectiona egalitatea emitativa cit mai apropiata de natura. Ca atare, inventivitatea persistenta care a animat nascocirea dansurilor sau pantomimele stravechi, raman legate de manifestarile colective.
Dansul era menit sa “ofere modele conduite umane si prin acestea sa confere semnificatia si valoarea existentei” (M. Eliade “Aspects du myths”).

Dansul, capata forme din ce in ce mai distincte in incinta sanctuarelor. Ceremonialul avea loc in zori, cu procesiuni colective, care se perindau pana la altarul special amenajat, acoperit cu flori si ghirlande de frunze. Strabo din Amaseia, in Geografice sugereaza sarbatorirea zeitei Benda, divinitatea padurilor si a lumii : “…unul tine in mana in fluier /…/ executa un cantec care ii provoaca pe toti la strigate nebunesti /…/ vuietul ingrozitor al timpanonului se raspandeste ca un tunet subteran”. Grupul de sacerdoti in tunice alte lungi si cu blanuri de tap sau urs, secondanti de un chor, executau cantece rituale. Dansatoarele sacre – vestale, se acompaniau cu diferite instrumente (lira, flautul, timpanonul) cu miscari ritmate in jurul focului de pe altor. Celebra piesa arheologica a horei de la Frumusica, sugereaza aceasta miscare in cerc (exemplificata interesante rezultate ale cercetarii care restabileste schema de mobilitate sacrala) executata de sase femei, exprimand o stare de exaltare rituala. In acest cadru de practicare functionala a ritualitatii, miscarea dansului utiliza forme mimetice sobre, cu un caracter special catalizator, produs de dans ca semn purificator. Concentrarea miscarii mimetice, in acest sens, capata gesturi initiative si un alfabet non-verbal, cu o puternica dinamica launtrica, exprimate printr-o dactilologie ceremoniala (numita la greci chironomia, iar la indieni limbajul mudra-elor.