Muzica este o cale de evoluţie

Un muzician adevărat nu se foloseşte de muzică pentru a se face cunoscut ci serveşte muzica plin de umilinţă şi bucurie în suflet. La fel, un om care vrea să evolueze, nu se foloseşte de numele LUI DUMNEZEU pentru a fi vedetă în ochii altora ci, îl serveşte permanent şi necondiţionat.
«Muzica va uni cândva lumea…dacă spiritul ei pur va fi păstrat. O muzică autentică revarsă valuri de vibraţii. Arta pe care ar trebui să o apreciem este arta care dă vibraţii. Artiştii sunt cele mai minunate flori ale creaţiei, cele mai dulci vise ale ei şi cea mai preţioasă componentă a societăţii. Artistul are datoria nu să stăpânească forma, ci să adapteze forma la conţinut.
Folosirea corpului din punct de vedere al tradiţiei spirituale răspunde unor reguli codificate pe baza executării unor partituri fizice fixate în prealabil, ce cuprind nu doar deplasarea corpului in spaţiu, dar şi mimica facială şi tensiunile interne ale corpului în momentele sale de imobilitate. Arta muzicii autentice împleteşte elementele tradiţiei milenare cu elemente de spiritualitate universală, permiţând accesul la o realitate complexă, ce implică spiritualitate, conştiintă şi sacralitate. »spun înţelepţii. Cine îi poate contrazice ?
Nu este necesar să fim muzicieni, dar este important să ne placă muzica şi să ne folosim de ea în mod inteligent.
Poate vă veţi întreba: cum este posibil ca muzica să fie o cale de evoluţie spirituală?
Pe toate căile spirituale sunt folosite simţurile. De ce nu ne-am putea folosi şi de auz? Muzica ne poate răscoli foarte uşor cele mai intime sentimente şi ne poate conduce dincolo de această “realitate”. Muzica este un dar divin, cu implicaţii religioase, etice, estetice, afective, biolo-gice, psihologice, sociale, informaţionale şi în alte domenii.
Diverşi cercetători au studiat efectele pe care le are muzica asupra oamenilor, animalelor şi plantelor. Au apărut instituţii unde se ameliorează şi vindecă anumite afecţiuni.
Mai puţini însă au studiat aspectele spirituale ale muzicii.
Taina tainelor constă în principiul FENOMENULUI DE REZONANŢĂ. În muzică acest fe-nomen apare foarte clar şi rapid. El se produce automat, independent de voinţa noastră.

Cei cu adevărat înţelepţi se vor folosi în mod conştient de FENOMENUL DE REZONANŢĂ, pentru a intra în legătură cu Giganticele Sfere de Forţă ale Universului, prin intermediul muzicii benefice.

Se poate observa cu uşurinţă, că muzica este o ştiinţă foarte complexă. Ea integrează în mod armonios şi alte ştiinţe ca de exemplu pictura şi desenul (vezi forma sunetelor). Analogia picturii cu muzica este facută doar de catre cei care cunosc tainele REZONANŢEI. De exemplu, savantul elvetian Euler porneşte de la ideea ca toate culorile spectrului nu sunt altceva decat vibraţii ale Luminii :”Paralela între suflet şi lumină este perfectă, astfel încât ea persistă în cele mai mici detalii”.
Camilian Demetrescu, în cartea „Culoarea, suflet şi retină”, Ed. Meridiane 1966 scrie: ”Culoarea, derivând din lumină, fiind vibraţie, deci atribut al duratei, în acelaşi timp instrument specific picturii, este condusă de legi analoge muzicii, arta care se desfăşoară în timp. Asemănarea între legile culorii şi cele ale sunetului care sunt matematic stabilite, fundamentează necesitatea studiului acestor legi pentru pictorul care aspiră să dea tabloului său rigoarea şi limpezimea muzicii”. Rene Rousseau: ”Pictura e într-un sens muzică ce se vede”.
Muzica isi spune cuvîntul în aproape toate domeniile; în fizică (ex. undele electromagnetice = unde în care mărimile ce se propagă sunt intensitaţile unor câmpuri electrice şi ale unor câmpuri magnetice ce pot da naştere unor sunete), în literatura (texte-poezii), în medicina (influenţa clară a muzicii asupra creierului etc.) în matematică (scara muzicală, notele, timpii lor etc.),în electronica (aparate şi efecte audio) în acustica, etc.
Încă din antichitate, înţelepţii cunoşteau proporţiile ideale ale clădirilor, în special cele cu caracter religios. Aceste cladiri se realizau după anumite reguli cu scopul de a avea o acustică (rezonanţă) foarte bună respectând conceptele consonanţei muzicale şi ale proporţiilor. Cuvintele rostite în acele temple, biserici etc. erau amplificate natural, datorita proporţiilor la care erau construite precum si datorită anumitor materiale din care erau concepute si al căror secret era bine păzit. În final, au rezultat adevărate capodopere arhitecturale, unele rezistând până în zilele noastre. De exemplu în cartea „Catedralele gotice”,Otto von Simson scrie că toate catedralele gotice, aveau rapoartele de ½, 2/3, 3/4.