Amita Bhose şi Natya Shastra

Amita Bhose, o mare femeie şi un mare spirit al Indiei, ne-a făcut mari cadouri spirituale nouă românilor. Cel mai mult s-a vorbit despre iubirea ei faţă de marele geniu al poeziei româneşti - Eminescu, dar s-a vorbit foarte puţin despre traducerea pe care a realizat-o împreună cu fostul său student, Constantin Fageţan.
În 1997 la Editura Ştiinţifică apare Natyashastra, tratat de arta dramatica, o enciclopedie a artei si culturii antice a Indiei, ce a stat la baza intregii evoluţii ulterioare a artelor indiene. Această traducere din sanscrită a inceput-o in 1987, împreună cu fostul său student, Constantin Fageţan, iar in momentul morţii sale, traducerea se afla intr-un stadiu avansat, fiind ulterior finalizată de colaboratorul său.
Amita Bhose s-a născut în India la 9 februarie 1933 la Calcutta, India. A absolvit Facultatea de Chimie, Fizică, Matematică a Universităţii din Calcutta, dar în activitatea sa ulterioară aceste studii se regăsesc, în modul sublim şi inspirat în care a reuşit să facă legături între cultura indiană şi alte culturi occidentale, gandirea sa, educata si logica, i-a conferit posibilitatea de a face conexiuni foarte precise.
Uimitoare este iubirea ei faţă de cultura şi literatura română. Ea a fost cea care l-a tradus pe Mihail Eminescu şi l-a oferit culturii indiene.
În august 1969 apare la Calcutta traducerea poeziilor lui Eminescu: Kavita (Poezii). Despre aceasta ea spune simplu: "Scopul meu n-a fost sa obţin neapărat o traducere fidelă a corpului compus din cuvinte, ci să inţeleg mai bine spiritul poeziilor, să pătrund in profunzimea lor enigmatică şi ispititoare, să trăiesc zbuciumul prin care a trecut creatorul lor. [...] Traducerea lui Eminescu n-a reprezentat pentru mine un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic; ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică pe care nu ştiu cum s-o definesc." Volumul cuprinde 35 de poezii ale lui Eminescu, tălmăcite in bengali şi insoţite de o scurtă introducere in viata si opera poetului. Este prima traducere a lui Eminescu in India şi a doua in Asia.
A fost primul filolog indian care s-a ocupat de limba română, şi nu a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti şi să aleagă intre conotaţiile lor specifice din diferitele texte pe care le-a tradus şi le-a interpretat.
"După moartea tatălui meu, în 1971, - a afirmat ea - m-am intors in România ca să caut un ungher de afecţiune in mijlocul poporului român."
În 1972 i se oferă un curs facultativ de limba şi literatura bengali la Universitatea Bucuresti, Catedra de limbi orientale. Va preda numai in română. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea in bengali a lui Eminescu.
La Catedra de limbi orientale, redactează un Curs de bengali, dar datorita lipsei unei masini de scris cu caractere bengaleze, scrie caligrafic, ajutată de studenţi, un întreg curs - ca şi pe următoarele, de altfel -, pentru a fi multiplicat, deoarece tipografiile nu dispunea nici ele de caracterele limbii respective.
În 1978 începe să predea la Catedra de limbi orientale a Universităţii Bucureşti, cursuri practice de sanscrită şi bengali, precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică indiană.
Pentru că nu exista nici un curs scris de limba sanscrită, a fost nevoită să reia munca sisifică, pe care a depus-o pentru limba bengali, şi pentru limba sanscrită, deoarece, nu exista o tradiţie in acest sens. A redactat, ulterior, un manual de limba sanscrită (de aproximativ 300 pagini). Şi cu toate că o asemenea lucrare nu există in nici o alta limbă europeană, manualul a rămas în faza de manuscris.
În prefaţa cărţii, Eminescu si India, Editura Junimea, din laşi, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga remarca: "Este pentru prima oară, şi momentul mi se pare incărcat de semnificaţii, că o minte indiană se pleacă asupra operei eminesciene, judecând, şi nu în sine, ci în raport cu o străveche cultură a Răsăritului."
Bineînţeles că activitatea Amitei Bhose este cu mult mai amplă decât am prezentat în aceste rânduri, însă ceea ce uimeşte este marea sa dragoste pentru spiritul eminescian, care reprezintă, de fapt, spiritual românesc authentic, pe care-l regăseşte simbolic şi în tradiţia indiană, de fapt, în tradiţia universală.
La 24 octombrie 1992 s-a stins din viaţă, într-un spital din România, acest mare spirit pe nume Amita Bhose, care a lăsat o moştenire foarte mare culturii româneşti, dar şi celei universale. Ea a fost cea care a creat o punte directă, un pod cultural peste tradiţie şi spiritualitate, între limba română, limba bengali şi limba sanscrită, dar şi între cultura românească şi cultura indiană.
Despre Natya Shastra s-a spus şi s-a comentat foarte puţin deoarece, la fel ca şi celelalte Shastra, ale Indiei, este scrisă într-un limbaj criptic, simbolic. Valoarea acestui tratat este inestimabilă, deoarece, ca orice Shastra, din tradiţia hindusă, ea este o revelaţie. Marele Zeu Shiva, Shiva Nataraja, Shiva, marele dansator cosmic, l-a inspirat pe Înţeleptul Bharata (actor în limba sanscrită) să scrie acest Tratat de artă, pentru ca omenirea să poată păstra o cunoaştere spirituală foarte exactă, care putea fi transmisă în mod simbolic şi metaforic maselor largi.
Pentru a pătrunde în spiritul acestei cărţi este necesară folosirea cheii simbolice, deoarece altfel e doar o accesare a literei cărţii, dar nu şi a spiritului său.
În acest tratat fundamental al artei se află multe chei care pot oferi soluţii pentru combaterea decadenţei artei contemporane. Din studiul acestui tratat se poate concluziona că arta sacră, arta revelată oamenilor de către marele zeu Shiva, se bazează pe reguli foarte stricte, pe mişcări foarte precise. În urma studierii acestui tratat se poate spune că arta sacră este geometrie sacră transpusă şi aplicată pe corpul uman, sau mai simplu NATYASHASTRA este abc-ul artei sacre.
Cuvântul dans în contextul cultural Indian face trimitere la o realitate mult mai complexă decât cea la care face trimitere cultura europeană, occidentală în speţă. În India şi în cultura orientală nu există o dihotomie între dans şi teatru, deoarece cele două forme se află într-o foarte strânsă conexiune, iar pentru a descrie mai corect realitatea teatrală indiană este necesar să vorbim despre arta teatrului şi dansului.
Dansul clasic Indian, poate fi considerat ca un limbaj exact de transmitere a unei cunoaşteri spirituale. Acest limbaj este matematic şi funcţionează după măsuri şi acorduri exacte. Fiecare mişcare are locul său precis, durata sa, greutatea şi încărcătura sa. Combinaţiile şi secvenţele de mişcare sunt calculate matematic. Posturile şi atitudinile sunt aranjate într-o succesiune ordonată astfel încât să producă un efect definit, emoţii predeterminate, adică ceea ce se numeşte artă obiectivă, sacră. În crearea acestor mişcări, fiecare detaliu are un înţeles, cel mai mic element este esenţial şi trebuie să se ţină cont de el, nimic nu rămâne la întâmplare. Există doar gesturi posibile, ritmuri şi posturi care reprezintă o situaţie de viaţă cosmică sau umană, de aceea, dansul sacru este sinonim cu spiritul dansului vieţii.
În forma sa sacră, dansul este un limbaj care reuneşte corpul, sufletul şi mintea …Pentru întreaga lume, dansul sacru, spiritual, a fost, este şi va fi întotdeauna, un limbaj universal al mişcării care vorbeşte prin culturi şi civilizaţii spiritului din noi. Este remarcabil că limbajul dansului şi vocabularul său au continuat să existe de-a lungul secolelor. Dansatoarele de dans clasic indian folosesc şi astăzi regulile din străvechiul tratat de teatru Natyashastra cu o mare ardoare.
Iată, de ce se poate numi NATYASHASTRA- abc-ul sau matematica artei sacre.

BIBLIOGRAFIE
1. AMITA- BHOSE, Bibliografie, India - dragostea României, amitabhose.net
2.Natyashastra, tratat de arta dramatica, Editura Ştiinţifică, 1997
3.AMITA- BHOSE, Eminescu si India, Editura Junimea, laşi

Dan Puric - "Ce fac eu este o operatie de igiena"

"Pe omul frumos il gasim de paza la ordinea morala crestina"

- Ati inregistrat un succes rasunator cu prima dvs. carte, "Cine suntem", care s-a vandut in 85.000 de exemplare.Succesul promite sa se repete cu al doilea volum, "Despre omul frumos". Cine este omul frumos?

- Omul frumos din Romania este acela care, cu discretie, respinge toate incercarile de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru. Omul frumos tinde spre desavarsire. Daca nu poate vorbi impotriva uratului, tace, dar in tacerea lui e un refuz hristic a tot ceea ce inseamna urat. Pe omul frumos il gasim de paza la ordinea morala crestina. Tara aceasta, slutita, degradata, uratita, lovita, este intarita pe dedesubt de omul frumos. Asa a fost la noi transfigurat uratul. Am infrumusetat ceea ce nu se poate infrumuseta: hidosul. Prin suferinta asumata jertfelnic si prin rugaciune cu lacrimi, omul frumos romanesc a transformat temnitele in manastiri. Omul frumos urmeaza modelul hristic. Caci Hristos a infrumusetat jertfa de sange, care in sine e cumplita. El a infrumusetat crucea, un obiect de tor-tura, care astazi este cinstit. Hristos a infrumusetat suferinta, pe care a facut-o corabie catre Dumnezeu.

- De ce era nevoie de o carte despre "omul frumos"?

- Pentru ca exista biblioteci despre omul urat si trebuia sa vorbeasca cineva si despre omul frumos. Cartea mea este o afirmare a valorilor acestui neam, este totodata o denuntare a uratului de langa noi si opereaza o separare, absolut necesara, intre frumos si urat. Acolo unde uratul nu poate fi infrumusetat, il separam de frumos. Romania, ca si lumea intreaga, este astazi supusa unui proces de uratire. Uratul ne invadeaza parsiv. E timpul sa restabilim granitele dintre frumos si urat si sa constientizam frumusetea. Frumosul este discret si plin de iubire. Adevarata frumusete se raporteaza la divin. Frumusetea fara iubire este a diavolului, si este cea mai ispititoare dintre toate. Deci, se cuvine o separare si in ceea ce numim frumos. Frumusetea adevarata este o sfintire a lucrurilor banale. O bucata banala de sapun ieftin devine frumoasa, pentru ca un detinut politic de la Pitesti si-a scris viata pe ea, cu unghia. O cana de tabla ordinara devine frumoasa, pentru ca un detinut politic de la Aiud batea in zid alfabetul morse pentru a comunica cu fratele sau de suferinta.

"Romania este frumoasa, dar chipul ii este acoperit de murdarie"

- Se intampla mai rar ca o persoana publica laica sa devina un apologet al credintei, asa cum e cazul dvs. Ce v-a impins sa faceti pasul acesta?

- M-a impins o stare de dezechilibru din societatea romaneasca. Altminteri, pesemne ca ramaneam in dimensiunea mea de actor. Sunt insa momente cand trebuie sa marturisesti credinta. Nu m-am gandit niciodata sa fiu apologet, dar a trebuit sa marturisesc cand am vazut incotro ne indreptam. Un crestin nu face parada, nu este un propagandist, ci marturiseste. Sunt lucruri total diferite. Cum spuneam la inceputul discutiei noastre, este momentul sa separam frumosul de urat. Prin iesirile mele publice, eu strig aceasta separare. In esenta, Romania este frumoasa, dar chipul ii este acoperit de murdarie. Daca ar fi sa mai scriu vreo carte candva, n-as spune Schimbarea la fata a Romaniei (apud. Cioran - n. red.), ci Spalarea la fata a Romaniei. Deci, ce fac eu e o operatie de igiena.

- Ati facut cariera artistica, mai ales in spectacole de pantomima. O arta muta a teatrului. Vorbitul in public este o revansa pentru indelunga tacere?

- Mi-a zis mie un oltean: "Dom'le, cand taci, le spui bine, dar cand vorbesti, le spui si mai bine". Genial olteanul. Se poate ca nevoia de a spune mai mult decat prin gest sa ma fi facut sa vorbesc, desi nu asta a fost principalul resort. Iesirea mea in public nu a fost ceva premeditat, cum nu au fost nici cartile. Nu ma gandeam acum cativa ani sa tin conferinte sau sa scriu carti.

- Cartile vi se vand in tiraje ametitoare pentru zilele noastre, la conferintele dvs. nu ai loc sa arunci un ac. Iar publicul dvs. este foarte divers, ceea ce arata ca mesajul este receptat nu numai de oamenii care merg regulat la biserica, nu doar de intelectuali sau artisti. Vorbele dvs. sunt intelese si de omul obisnuit. Cum va explicati ca aveti o asemenea priza la public, cu un discurs care parea perimat: despre dragostea de tara si de Dumnezeu?

- Cred ca romanul este cinstit sufleteste, si numai in aparenta ignora chestiunile esentiale, cum sunt credinta si patriotismul. Lumea romaneasca, satula de atata urat, de minciuna, de compromisuri, este insetata de adevar si de autentic. Si cand a identificat un izvor de apa curata, a venit. Lumea vine sa se recunoasca in ceea ce spun si sa se odihneasca sufleteste.

- Simtiti ca lumea romaneasca astepta pe cineva care sa vorbeasca despre neam, patrie si Dumnezeu, asa cum o faceti dvs.?

- N-am monopolizat eu discursul crestin si patriotic din Romania. Dimpotriva, din punctul asta de vedere, pot spune ca sunt un... puric. Sunt altii mari... In primul rand, discursul crestin marturisitor il au toti cei care au scris memorialistica din gulagul comunist. Numai ca au fost sabotati de sistem - de un sistem cu radacini in trecutul recent si care are o parte in interior, in tara, si o parte in exterior. Supravietuitorii temnitelor comuniste au vorbit exemplar despre Dumnezeu, neam, jertfa, in cartile lor, dar aceste carti au fost ocultate de sistem. Au fost siliti sa scoata perle ale memorialisticii la edituri mici si in tiraje la fel. N-a ajuns informatia la cine trebuie. Pe urma, fostii detinuti politici au fost blasfemiati, ca sunt niste bosorogi extremisti si resentimentari. La fel s-a intamplat cu marii nostri duhovnici care au marturisit. Ei au fost izolati in manastiri, au fost stigmatizati ca sunt talibani ortodocsi. Eu am fost imprevizibil, ca am aparut dintr-un spatiu - culmea, foarte la vedere - de unde ei nu se asteptau. Si am deschis un canal de comunicare pe care nu erau pregatiti sa-l blocheze. Surpriza i-a si paralizat pentru o vreme si, pana s-au dumirit, era deja tarziu. Bine, incearca acum sa ma stigmatizeze si pe mine, ca fascist, extremist religios, nebun etc. Insa e mai greu, fenomenul e deja creat. O doamna din cultura romana, careia nu-i dau numele, a spus, referitor la ce starneste discursul meu, ca a crezut ca asemenea "ape freatice" (cum ar fi crestinismul si dragostea de tara) au disparut. Eu credeam ca au disparut apele freatice care au scos-o pe ea la suprafata, cum ar fi comunismul, globalizarea...

"Nu m-am smintit intr-atat incat sa ma cred VIP"

Despre dans

Dansul este o totalitate de miscari plastice, de gesturi si de pasi, care se executa succesiv in ritmul unei muzici anumite, exteriorizandu-i continutul emotional.
1 Poate fi o manifestare artistica (dansul popular; profesionist) sau o forma de distractie in societate: (dans de salon). Evolutia artei dansului reprezinta in indelungat proces istoric – cultural, de la dansurile vechi ale omului primitiv, care erau niste imitari ale miscarilor caracteristice unor procese de munca, pana la formele complexe ale artei coregrafice contemporane. Dansul a atins o inalta perfectiune artistica in antichitate. S-a afirmat, privind corelarea biofizica a dansului, raportata la facultatile diverse ale corpului uman ca sunt opera naturii .
Natura plasmuieste singura, ia insasi dintr-odata cum isi fac muntii vii izvoarelor (Lucian Blaga – “Zamolxis”). In aceasta directie va trebui considerata evolutia corpului omenesc, in desfasurarea de timp, strabatand intregi epoci existentiale, implicand toate aceste conditii de schimbari exterioare ale modului geografic cit si a conditiilor de intretinere , care vor influenta favorabil sau nu, determinarea dezvoltarii aspectului fizic si viitorul model spiritual al speciei.
Dansatorul multimilenar nu dansa pentru a dansa, el se supunea necontenit scopului ritual ca facand parte din starile extazului (de induplecarea sau lupta contra vanatului, de exorcizarea raului pe care il credea ca spirit ce-l poate domina). Dansul mimetic va recapata, in tulburatoarea sa miscare, un mod creator propriu exprimarii multe seculare de forta aspre si tenace. De fapt miscarile corpului se prezinta de factura unei actiuni cu reflex frust muschiular, dansul primar angajat dinamic se mentine ca expresie dusa pana la capat. De indata ce va recastiga in timp abilitatea completa, primitivul dansator – mim inregistreaza o deprindere mai accentuata. “Dansul mimetic” va influenta firea omului primar si va lasa o initiativa individuala , care poate ajunge dominanta in cadrul gruparii tribale, datorita unei imaginatii de expresivitate, mediata de dansatori.

Sub bataia pasilor si a salturilor executate, ei simt stapanirea solului, ca si cum pamantul le-ar apartine de totdeauna. La toate acestea, participa coloritul fantastic al mastilor, din ce in ce mai sugestiv compuse, asociate de dansatorul mimetic, ingrijit modelate, cu mare putere de expresie. Adaugam acompaniamentul exaltat de voci si cvasi – instrumentale rudimente ale unui frematator ritm sonor (nu apar formele primordiale ale muzicii)\, pentru a incheia schitarea acestui tablou, in care gesturile exprimau semnificat clocot unic de viata. Dansul primordial nu va lipsi din dinamica ritmica a acestui complicat angrenaj al arsenalului mimetic, de aparatura arhetipala, ce exista ca stare fundament a progresului, dar si ca un efort de transfigurare continua, fiind integrate in viata omului la nivelul stadiului sau primordial.
“jocurile, dansurile disciplineaza instinctele si le impun o existenta institutionala … ele educa , fertilizeaza si vaccineaza sufletul impotriva virulentelor …”.

Tot astfel, fortele germinatoare ale dansului mimetic, vor contribui ca parte afectiva, la viata comuna a umanitatii primordiale, de-a lungul unor procese pesistente, pe de alta parte la nevoia practica a scopului spiritual de ritualitate, din care se va destinge sentimentul estetic de emancipare a tendintelor transformatoare si care vor desemna formularea viitoare a dansului ludic, iar apoi descoperirea mai departe a elementelor profane in cultura primitiva, caci miscarile isi vor perfectiona egalitatea emitativa cit mai apropiata de natura. Ca atare, inventivitatea persistenta care a animat nascocirea dansurilor sau pantomimele stravechi, raman legate de manifestarile colective.
Dansul era menit sa “ofere modele conduite umane si prin acestea sa confere semnificatia si valoarea existentei” (M. Eliade “Aspects du myths”).

Dansul, capata forme din ce in ce mai distincte in incinta sanctuarelor. Ceremonialul avea loc in zori, cu procesiuni colective, care se perindau pana la altarul special amenajat, acoperit cu flori si ghirlande de frunze. Strabo din Amaseia, in Geografice sugereaza sarbatorirea zeitei Benda, divinitatea padurilor si a lumii : “…unul tine in mana in fluier /…/ executa un cantec care ii provoaca pe toti la strigate nebunesti /…/ vuietul ingrozitor al timpanonului se raspandeste ca un tunet subteran”. Grupul de sacerdoti in tunice alte lungi si cu blanuri de tap sau urs, secondanti de un chor, executau cantece rituale. Dansatoarele sacre – vestale, se acompaniau cu diferite instrumente (lira, flautul, timpanonul) cu miscari ritmate in jurul focului de pe altor. Celebra piesa arheologica a horei de la Frumusica, sugereaza aceasta miscare in cerc (exemplificata interesante rezultate ale cercetarii care restabileste schema de mobilitate sacrala) executata de sase femei, exprimand o stare de exaltare rituala. In acest cadru de practicare functionala a ritualitatii, miscarea dansului utiliza forme mimetice sobre, cu un caracter special catalizator, produs de dans ca semn purificator. Concentrarea miscarii mimetice, in acest sens, capata gesturi initiative si un alfabet non-verbal, cu o puternica dinamica launtrica, exprimate printr-o dactilologie ceremoniala (numita la greci chironomia, iar la indieni limbajul mudra-elor.

ÎN BRAŢELE ZEULUI DANSULUI

Erau 40 de grade afară, iar noi spectatorii transpiram în timp ce beam Pepsi rece. Însă, dansatoarea, după ce şi-a terminat repertoriul, plin de sărituri impetuoase şi rapide, de dans ce a durat 2 ore, a venit la noi proaspătă ca o flare de lotus. Ea era îmbrăcată într-o ţinută de scenă adecvată, împodobită cu ornamente magnifice, iar o lampă cu ulei ardea pe scena pe care dansase.

- Nu-ţi este cald? Am întrebat-o pe dansatoarea de templu, aproape uitând să-I adresez un compliment pentru arta ei uimitoare. De altfel, am înţeles puţin din cascada de gesture, posturi statice de statuie, uneori mişcând doar degetele pentru a sublinia figurile complexe pe care le executa cu ochii.

- Gândurile mele îndreptate asupra căldurii mi-ar fi distras mintea de la Shiva, deoarece o devadasi, este o servitoare a unei zeităţi- apoi, ea a rămas pe gânduri misterioasă. Dar, acum îmi este clar că nu am dansat bine. Dacă aş fi dansat precum o face guru-l meu nici ţie nu ţi-ar fi fost cald acum.

Doar mai târziu am înţeles că adevăratul dar al unei devadasi, este la fel de mare ca şi cel al unui yoghin din Himalaya, care poate topi zăpada din jurul său, pe o arie de câţiva metri împrejur, doar prin căldura trupului său. În aceste cazuri materia acţionează în armonie perfectă cu energia psihomentală. Dar eu cred că dansul classic Indian depăşeşte practica yoga. Scopul oricărui yoghin este auto transformarea.
Scopul unui dansator de dans de templu Indian este de a deveni vasul energiei divine şi, de asemenea, de a-I conduce pe privitori către unitatea cu forţele cele mai înalte ale Universului. De aceea, nu este o întâmplare că finalul dansului şi momentul de culme al acestuia este extazul, eliberarea de problemele existenţei şi comuniunea cu sursa divină. O dansatoare sau un dansator acţionează ca o fiinţă cu capacităţi paranormale, un vindecător al bolilor corpului sau ale sufletului.
Aspectul uimitor este că o mulţime de oameni care privesc dansul de templu, nu numai că simt un sentiment foarte special de pace şi linişte interioară, dar simultan se vindecă de dureri, mai ales de cele de natură psihosomatică, iar aceasta se explică prin energia emanată de către fiinţa care dansează. Ceva similar se petrece atunci când un şaman îşi realizează dansul. Se crede că şamanii sunt obsedaţi de stafii. Însă, pentru cei ce realizează dansul classic Indian un aspect este sigur, fiinţa care dansează se identifică complet cu Shiva Nataraja, Marele Dansator Cosmic, iar spiritului acestuia coboară şi se manifestă prin corpul dansatorului.

Muzica este o cale de evoluţie

Un muzician adevărat nu se foloseşte de muzică pentru a se face cunoscut ci serveşte muzica plin de umilinţă şi bucurie în suflet. La fel, un om care vrea să evolueze, nu se foloseşte de numele LUI DUMNEZEU pentru a fi vedetă în ochii altora ci, îl serveşte permanent şi necondiţionat.
«Muzica va uni cândva lumea…dacă spiritul ei pur va fi păstrat. O muzică autentică revarsă valuri de vibraţii. Arta pe care ar trebui să o apreciem este arta care dă vibraţii. Artiştii sunt cele mai minunate flori ale creaţiei, cele mai dulci vise ale ei şi cea mai preţioasă componentă a societăţii. Artistul are datoria nu să stăpânească forma, ci să adapteze forma la conţinut.
Folosirea corpului din punct de vedere al tradiţiei spirituale răspunde unor reguli codificate pe baza executării unor partituri fizice fixate în prealabil, ce cuprind nu doar deplasarea corpului in spaţiu, dar şi mimica facială şi tensiunile interne ale corpului în momentele sale de imobilitate. Arta muzicii autentice împleteşte elementele tradiţiei milenare cu elemente de spiritualitate universală, permiţând accesul la o realitate complexă, ce implică spiritualitate, conştiintă şi sacralitate. »spun înţelepţii. Cine îi poate contrazice ?
Nu este necesar să fim muzicieni, dar este important să ne placă muzica şi să ne folosim de ea în mod inteligent.
Poate vă veţi întreba: cum este posibil ca muzica să fie o cale de evoluţie spirituală?
Pe toate căile spirituale sunt folosite simţurile. De ce nu ne-am putea folosi şi de auz? Muzica ne poate răscoli foarte uşor cele mai intime sentimente şi ne poate conduce dincolo de această “realitate”. Muzica este un dar divin, cu implicaţii religioase, etice, estetice, afective, biolo-gice, psihologice, sociale, informaţionale şi în alte domenii.
Diverşi cercetători au studiat efectele pe care le are muzica asupra oamenilor, animalelor şi plantelor. Au apărut instituţii unde se ameliorează şi vindecă anumite afecţiuni.
Mai puţini însă au studiat aspectele spirituale ale muzicii.
Taina tainelor constă în principiul FENOMENULUI DE REZONANŢĂ. În muzică acest fe-nomen apare foarte clar şi rapid. El se produce automat, independent de voinţa noastră.

Cei cu adevărat înţelepţi se vor folosi în mod conştient de FENOMENUL DE REZONANŢĂ, pentru a intra în legătură cu Giganticele Sfere de Forţă ale Universului, prin intermediul muzicii benefice.

Se poate observa cu uşurinţă, că muzica este o ştiinţă foarte complexă. Ea integrează în mod armonios şi alte ştiinţe ca de exemplu pictura şi desenul (vezi forma sunetelor). Analogia picturii cu muzica este facută doar de catre cei care cunosc tainele REZONANŢEI. De exemplu, savantul elvetian Euler porneşte de la ideea ca toate culorile spectrului nu sunt altceva decat vibraţii ale Luminii :”Paralela între suflet şi lumină este perfectă, astfel încât ea persistă în cele mai mici detalii”.
Camilian Demetrescu, în cartea „Culoarea, suflet şi retină”, Ed. Meridiane 1966 scrie: ”Culoarea, derivând din lumină, fiind vibraţie, deci atribut al duratei, în acelaşi timp instrument specific picturii, este condusă de legi analoge muzicii, arta care se desfăşoară în timp. Asemănarea între legile culorii şi cele ale sunetului care sunt matematic stabilite, fundamentează necesitatea studiului acestor legi pentru pictorul care aspiră să dea tabloului său rigoarea şi limpezimea muzicii”. Rene Rousseau: ”Pictura e într-un sens muzică ce se vede”.
Muzica isi spune cuvîntul în aproape toate domeniile; în fizică (ex. undele electromagnetice = unde în care mărimile ce se propagă sunt intensitaţile unor câmpuri electrice şi ale unor câmpuri magnetice ce pot da naştere unor sunete), în literatura (texte-poezii), în medicina (influenţa clară a muzicii asupra creierului etc.) în matematică (scara muzicală, notele, timpii lor etc.),în electronica (aparate şi efecte audio) în acustica, etc.
Încă din antichitate, înţelepţii cunoşteau proporţiile ideale ale clădirilor, în special cele cu caracter religios. Aceste cladiri se realizau după anumite reguli cu scopul de a avea o acustică (rezonanţă) foarte bună respectând conceptele consonanţei muzicale şi ale proporţiilor. Cuvintele rostite în acele temple, biserici etc. erau amplificate natural, datorita proporţiilor la care erau construite precum si datorită anumitor materiale din care erau concepute si al căror secret era bine păzit. În final, au rezultat adevărate capodopere arhitecturale, unele rezistând până în zilele noastre. De exemplu în cartea „Catedralele gotice”,Otto von Simson scrie că toate catedralele gotice, aveau rapoartele de ½, 2/3, 3/4.

SUBCONŞTIENTUL ŞI SUGESTIA MENTALĂ – O MODALITATE DE A ATINGE STAREA DE SACRALITATE INTERIOARĂ

„Înainte de a te apuca să realizezi o acţiune oarecare, trebuie să ai deplină încredere în sine şi în perspectiva încântătoare a succesului. Numai când suntem în această stare putem realiza cu uşurinţă acea activitate.“ (Ramakrishna)
„Pentru a realiza cu succes tot ceea ce-ţi doreşti să realizezi, primul pas este să crezi cu fermitate acele lucruri sunt posibile.“(Ludovic al XIV-lea)

Gândul are un rol deosebit de important, el fiind o fiinţă vie, dinamică, având formă, greutate, deşi este mai fin decât eterul. Gândul întrece cu mult în viteză lumina; dacă lumina se deplasează cu o viteză de 300.000 km/s, gândurile se transmit practic instantaneu, deoarece nu le trebuie nici un interval de timp pentru a călători. În momentul în care înţelegem mecanismul şi puterea de acţiune a gândurilor vom reuşi să ne transformăm în mod radical întreaga noastră existenţă, dar şi pe cea a fiinţelor din jurul nostru, alegând în mod conştient doar ceea ce este benefic.
Acest aspect este posibil, deoarece mentalul nostru conştient dispune în orice moment de libertatea totală de a alege gândurile pozitive, benefice, creatoare, înălţătoare sau pe cele malefice, distrugătoare. Binele sau răul, reuşita şi nereuşita depind de alegerea noastră. Fiinţa umană care doreşte să realizeze ceva cu adevărat valoros, trebuie să se pregătească cu anticipaţie pentru ceea ce doreşte să realizeze, în sensul cultivării perseverente a preponderenţei gândurilor pozitive. În plus, ea trebuie să studieze anumite metode, reputate ca faimoase, ce favorizează atingerea rezultatelor scontate. Ea trebuie să lupte, de asemenea, împotriva fricii, a descurajării, a îndoielii, cultivând un optimism contagios şi să folosească un arsenal de formule pozitive, selecţionate cu grijă, care vor putea servi la neutralizarea gândurilor negative ce vor apărea în câmpul conştiinţei sale. Mecanismul punerii la unison numai cu energiile profund benefice, pozitive, face ca în fiinţa noastră să apară energiile armonioase, binefăcătoare din Univers şi în plus ne ajută să ne coordonăm cât mai bine acţiunile, făcând din subconştientul nostru un aliat sigur ce ne va canaliza mai bine voinţa spre scopul ales. Dar pentru aceasta este foarte necesar să învăţăm să ne punem în valoare înzestrările native, calităţile fiinţei noastre. Aceasta este o metodă prin care ne putem transforma complet ca fiinţe umane şi să ne schimbăm in bine destinul.
Controlul gândurilor şi gândirea pozitivă sunt aspecte esenţiale în viaţa fiinţei umane, dar puţine fiinţe umane conferă importanţa care se cuvine acestora. Astfel, datorită acestei lipse de control a gândurilor, fiinţele umane mai mult sunt gândite decât gândesc, adică sunt influenţate de gândurile exterioare, care provin din mediul în care trăiesc. La majoritatea oamenilor nu există o disciplină a gândirii. Gândirea dezordonată şi fără nici un control conduce la o viaţă dezordonată. Primul pas care se poate face în direcţia ordonării gândirii este păstrarea unei stări de atenţie şi de focalizare, atât în ceea ce priveşte acţiunile zilnice, dar şi asupra gândurilor noastre. Dacă fiinţele umane ar fi atente la ceea ce gândesc şi ar urmări să elimine gândurile negative, distructive, destinul lor, dar şi în mod implicit destinul omenirii, ar fi altul. Gândurile pot influenţa mase largi de oameni, iar cei cu gânduri puternice îi vor influenţa pe cei cu gânduri slabe. Mintea unui om puternic care are o gândire pozitivă, care nutreşte în mod constant gânduri de iubire, pace, armonie, încredere, bucurie şi echilibru, va emite undele sale mentale în întreaga lume, dar şi mintea unui om puternic care are o gândire negativă va influenţa în aceeaşi măsură miile de minţi umane care vibrează la unison cu asemenea gânduri, provocând gânduri asemănătoare.
Omul îşi făureşte soarta prin propriile acţiuni şi gânduri predominante. Când mintea este sănătoasă corpul va fi la rândul său sănătos. Dacă mintea este pură, plină de gânduri pozitive, benefice, organismul fiinţei care nutreşte astfel de gânduri va fi mai mereu sănătos. De aceea o fiinţă umană trebuie să-şi analizeze mai întâi mintea şi gândurile care o preocupă, apoi să înlocuiască toate aceste gânduri negative cu gânduri pozitive, benefice, ceea ce va conduce la eliminarea emoţiilor negative şi la o stare de libertate interioară. Realizând constant acest proces, procesul de alimentare cu gânduri negative va fi atenuat, iar emoţiile negative nu se vor mai putea manifesta. Cei care cunosc metoda gândirii contrare, adică a înlocuirii oricăror gânduri negative cu gânduri pozitive, menţinând această gândire pozitivă o anumită perioadă de timp determinată, vor avea o viaţă armonioasă.
Nu trebuie să uităm că fiecare gând perturbator sau depresiv pe care-l păstrăm în minte, are un efect similar asupra fiecărei celule a corpului, creând premiza apariţiei unei boli. Dacă dorim să fim sănătoşi şi să avem o viaţă fericită este necesar să cultivăm numai gânduri pozitive. Fiecare gând bun contribuie la buna funcţionare a organismului nostru şi la o viaţă armonioasă. Gândul poate schimba sau transforma orice fiinţă. Orice formă de energie interioară poate fi sublimată în voinţă de către cel sau cea care controlează acea energie. Când energia sexuală, energia musculară, sentimentele negative şi cele pozitive sunt perfect controlate şi sublimate, ele se transformă în forţa voinţei. Se poate deduce astfel că prin cultivarea voinţei, adică a controlului sexual şi vital, se poate obţine controlul tuturor energiilor fiinţei